Un proces istoric privind schimbările climatice a început în nord-vestul SUA

Primul proces din Statele Unite privind schimbările climatice s-a deschis luni în Montana, după ce mai mulţi tineri au înaintat o acţiune în justiţie împotriva acestui stat american din nord-vestul ţării, acuzându-l că le-a încălcat dreptul constituţional la un „mediu curat şi sănătos”, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cazul, denumit „Held v. Montana”, este urmărit cu atenţie deoarece rezultatul său ar putea conduce la alte procese în întreaga ţară, vizând atât industria combustibililor fosili, cât şi autorităţile.

Cei 16 reclamanţi, cu vârste cuprinse între 5 şi 22 de ani, afirmă că „efectele periculoase ale combustibililor fosili şi ale crizei climatice” le-au făcut rău – copiii fiind „în mod special vulnerabili” la aceste efecte care se agravează.

„Tinerii ca mine înţeleg ce este în joc”, a declarat Grace Gibson-Snyder, în vârstă de 19 ani, într-un comunicat al „Our Children’s Trust”, una dintre asociaţiile care îi reprezintă pe reclamanţi în acest proces.

„Înţelegem că avem doar puţin timp pentru a renunţa la combustibilii fosili pentru a asigura un viitor sigur pentru noi şi pentru copiii noştri”, a adăugat ea.

Procesul, care are loc în Helena, capitala statului Montana, este programat să se desfăşoare până pe 23 iunie.

În centrul dezbaterilor, un articol din constituţia locală care stipulează că „statul şi toată lumea trebuie să menţină şi să îmbunătăţească un mediu curat şi sănătos în Montana pentru generaţiile prezente şi viitoare”.

Reclamanţii nu cer despăgubiri, însă solicită să se întocmească o declaraţie care să stipuleze că drepturile lor au fost încălcate. Acesta ar trebui să fie un prim pas către o acţiune legislativă.

Montana a încercat în mai multe rânduri să anuleze procesul pe motive de viciu de procedură.

Însă, pe 6 iunie, Curtea Supremă a statului a dat undă verde pentru începerea procesului.

În Statele Unite, zeci de procese sunt intentate de autorităţi împotriva companiilor de combustibili fosili din cauza impactului lor asupra climei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here