<< S-au înregistrat mici progrese în lupta împotriva schimbărilor climatice. Global Carbon Budget, un instrument de prognoză a surselor de emisii de gaze cu efect de seră și reactanților care le absorb, a indicat o încetinire a creșterii emisiilor de carbon. La începutul anilor 2000, rata cu care oamenii produceau acești poluanți creștea cu aproximativ 3% pe an. În ultimul deceniu, a scăzut la 0,5% >>, notează The Economist.
<< Este nevoie de și mai mult progres. Totuși, apropierea de platou oferă speranță că emisiile ar putea scădea în cele din urmă. Această scădere a ratei de creștere a emisiilor este rezultatul a doi factori. Primul este acela că economia globală consumă mult mai puțin carbon decât înainte. Din 2000, cantitatea de energie necesară pentru a produce o unitate de PIB a scăzut cu 26%. Spre deosebire de perioadele anterioare de progres, creșterea prosperității nu mai necesită o creștere similară a consumului global de energie. Creșterea mai lentă a utilizării combustibililor fosili pentru a furniza acea energie (în special cărbunele, cel mai murdar) a contribuit și mai mult la reducerea creșterii emisiilor.
Al doilea factor se referă la emisiile datorate schimbării utilizării terenurilor. Îndepărtarea surselor care absorb carbonul – precum tăierea pădurilor pentru a obține teren agricol sau decopertarea și exploatarea în adâncime a terenurilor, pentru combustibil – are un impact mare asupra emisiilor globale: o fermă absoarbe mai puțin carbon decât o pădure tropicală. Global Carbon Projec estimează că defrișarea produce în fiecare aproximativ 7 gigatone de dioxid de carbon. Deși ritmul defrișărilor e neschimbat, în unele părți reîmpădurirea s-a intensificat. Prin această ascensiune, reîmpădurirea absoarbe aproape 4 gigatone de dioxid de carbon anual, față de aproximativ 2 gigatone în 1990.
Aceste estimări au un spectru larg. Măsurarea emisiilor din schimbările din utilizarea terenurilor este, în general, mai dificilă decât măsurarea emisiilor provenite din utilizarea combustibililor fosili. Unele date, cum ar fi „hectarele de pădure”, raportate de agențiile naționale, ar putea să nu surprindă diferențele în ceea ce privește cantitatea de dioxid de carbon absorbită de diferitele tipuri de pădure. Guvernele nu țin întotdeauna o evidență bună a ceea ce se întâmplă în sălbăticie. Imaginile din satelit oferă o soluție potențială, dar ele pun la dispoziție atât cât se poate pune la dispoziție din spațiu.
Astfel de probleme fac dificilă descurajarea defrișărilor prin oferirea de compensații de carbon și alte stimulente proprietarilor de terenuri pentru a menține pădurile. Plătirea fermierilor pentru a nu tăia o pădure poate stimula defrișarea în altă parte. Iar monitorizarea defrișărilor în întregul bazin al Amazonului sau Congo este dificilă și costisitoare. Cu toate acestea, majoritatea planurilor pentru atingerea emisiilor nete zero necesită o mai bună utilizare a terenului ca depozitar de carbon. Oricât de dificilă, prevenirea defrișărilor va rămâne o prioritate. >>
