Experiența de până acum cu Donald Trump la Casa Albă a făcut extrem de tentantă ridiculizarea tentativelor sale de a opri războiul ruso-ucrainean; sau, în cel mai bun caz, a făcut sănătoasă abordarea cu maximum de suspiciune și de scepticism a intențiilor afișate și a rezultatelor de etapă anunțate de către liderul american.
Summitul din Alaska nu a făcut nici el excepție de la “noul normal”.
În primele 24 de ore scurse de la încheierea discuțiilor Trump-Putin, comentatorii avizați și presa internațională bine conectată la eveniment au atins destul de multe detalii fie interesante, fie picante, fie indigeste – cu privire la pregătiri, la derulare și la deznodământ.
Însă chiar și privit din avion, Summitul din Alaska rămâne departe de a oferi perspective încurajatoare pentru pace în general și pentru o pace justă și solidă în special.
Căci la finalul zilei, liniile directoare arată după cum urmează:
- Trump a intrat la discuții cu ideile lui (și a ieșit (din nou) cu (cel puțin o parte serioasă dintre) ideile lui Putin. S-a văzut asta din cum și-a însușit Trump, aparent fără replică, punctele-cheie ale lui Putin – exclus încetarea prealabilă a focului, neapărat cedare de teritorii ucrainene (inclusiv necucerite de către armata rusă), neapărat ca Ucraina să accepte diverse nenorociri injuste căci e slabă, iar Rusia puternică, căci Ucraina e mică, iar Rusia e mare.
- Trump i-a oferit din plin omologului covor roșu, aplauze, paradă militară ca pentru împărați, cuvinte calde, gesturi duioase. Putin, în schimb, a răsplătit această autentică despăduchiere de statutul de paria internațional periindu-și doar minimalist generoasa gazdă.
- La final, în cadrul declarațiilor comune, Putin a vorbit primul (curioasă în sine această chiuretare a cutumei) și a vorbit, ca timp, mai mult decât dublu față de Trump.
- Și, poate cireașa de pe tort, din pitbull-ul de dinaintea summitului, Trump a ieșit de la discuții ca un veritabil chihuahua: căci contrastul e mare cât linia frontului ruso-ucrainean între amenințările trumpiene inițiale, cu consecințe grave în caz că Rusia nu oprește luptele, și consemnul trumpian dat la final, cum că nu vor exista sancțiuni împotriva Moscovei.
Pe de altă parte, lipsa unui rezultat pe care Trump și Putin să fi bătut palma în Alaska reprezintă cel mai bun rezultat la care puteau spera deopotrivă ucrainenii și aliații lor europeni. Simplul fapt că Putin a reiterat teza potrivit căreia nu e de discutat doar pacea, ci și așa-zisele cauze profunde ale războiului a demonstrat o dată în plus faptul că obiectivele cu care dictatorul s-a prezentat la summit ofereau doar două perspective: continuarea războiului sau trădarea Ucrainei pe loc de către Trump. Niciuna dintre aceste perspective nefiind pe placul liderului american (continuarea războiului) sau în putința sa (trădarea pe loc).
Faptul că, deși Putin a obținut multe de la acest eveniment, dar nu totul, probabil se datorează baletului diplomatic, în diverse formate, executat de Zelenski și omologii săi de pe continent în zilele premergătoare Summitului din Alaska.
Însă în viitorul apropiat, orice semn de slăbiciune și orice eventuală sincopă survenită în coordonarea dintre Kiev și capitalele europene aliate pot ajuta Moscova să transforme în pârghii disproporționat de mari unul sau mai multe dintre succesele tactice obținute de Putin în Alaska pe fondul incoerenței, superficialității și incompetenței lui Donald Trump.
Pentru a ține sub control mersul războiului cu rușii, Ucraina și aliații săi europeni sunt condamnați să se concentreze la turație maximă pe strategia limpede și angoasele aberante ale lui Putin.
În schimb, pentru a modela drumul spre pace și pacea însăși, este vital ca ucrainenii și europenii să se concentreze pe strategia învăluită în ceață și pe impulsurile aberante ale lui Trump.
Summitul din Alaska a pus strident în lumină aceste lucruri.
- PS: Modul în care s-a prezentat Donald Trump la declarațiile comune cu Vladimir Putin – vizibil rezervat și zgârcit în povești comparativ cu virilitatea și exuberanța premergătoare summitului – mi-a adus subit în minte un episod de o fantastică bizarerie, consumat în 2007 și al cărui protagonist fusese Nicolas Sarkozy, proaspăt ales președinte al Franței. (VIDEO – AICI)
- După prima sa întrevedere bilaterală cu Putin, la declarații (plus întrebări de la jurnaliști, spre deosebire de momentul Alaska) Sarkozy a părut îmbujorat, dezorientat, incoerent, unii crezându-l chiar beat.
- Anterior întâlnirii cu Putin, păruse și Sarkozy destul de pitbull cu Moscova, dar – ce să vezi ? – în final tot aparența de chihuahua a prevalat. Desigur, vineri, la Anchorage, Trump nu s-a transformat în așa hal ca Sarkozy la Sankt Petersburg, dar chiar și așa, Trump tot s-a transformat suficient pentru ca acest detaliu să fie remarcat și să capete greutatea sa specifică în contextul mai larg al summitului și al discuțiilor despre pacea în Ucraina și securitatea în Europa.
