Un tribunal turc ordonă eliberarea celebrului jurnalist Ahmet Altan

Un înalt tribunal turc a ordonat miercuri eliberarea celebrului jurnalist şi scriitor Ahmet Altan, în vârstă de 71 de ani, a cărui încarcerare având legătură cu tentativa de puci din 2016 este cu regularitate criticată de organizaţiile pentru apărarea libertăţilor, relatează Agerpres, care citează AFP.

Această decizie intervine la o zi după ce CEDO a condamnat Turcia pentru detenţia acestui intelectual respectat la el în ţară şi în străinătate.

Potrivit agenţiei de presă oficiale Anadolu, curtea de casaţie a anulat condamnarea lui Altan la 10 ani şi jumătate de închisoare pentru „ajutor acordat unei organizaţii teroriste”, pronunţată în 2019 şi a dispus eliberarea acestuia.

Acest tribunal a anulat de asemenea condamnarea jurnalistei şi scriitoarei, Nazli Ilicak, care primise aceeaşi sentinţă ca Altan. Ea a fost eliberată în noiembrie 2019.

Ahmet Altan a fost închis din 2016 până în 2019, apoi arestat din nou şi închis după o săptămână de libertate.

Arestat pentru prima dată în septembrie 2016, Ahmet Altan a fost condamnat la închisoare pe viaţă în februarie 2018 pentru „încercarea de a răsturna ordinea constituţională”.

Rejudecat după o primă anulare a procesului său de curtea de casaţie, el a fost condamnat în noiembrie 2019 la 10 ani şi jumătate de închisoare.

Autorităţile îl acuză pe intelectual că ar avea legături cu predicatorul Fethullah Gülen, adversarul declarat al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, pe care îl consideră că s-ar afla în spatele loviturii de stat eşuate la 15 iulie 2016.

Altan a negat oficial orice implicare a sa în tentativa de lovitura de stat, respingând acuzaţiile pe care le-a calificat drept „groteşti”. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here