Ungaria, nemulţumită de răspunsul Ucrainei în chestiunea drepturilor minorităţii maghiare, nu consideră oportună o întâlnire Orban-Zelenski

Sursa foto: Wikimedia Commons

Răspunsul Ucrainei faţă de un document în 11 puncte ce i-a fost prezentat de Ungaria pe tema drepturilor minorităţilor naţionale nu aduce mai aproape restabilirea acestor drepturi ale minorităţii maghiare din Ucraina la nivelul existent în anul 2015, a declarat marţi ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto (foto), potrivit agenţiei MTI, citată de Agerpres.

Acesta i-a transmis respectivul document omologului său ucrainean Dmitro Kuleba la o întâlnire pe care au avut-o la sfârşitul lunii ianuarie şi care a avut printre obiective pregătirea unui summit între premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

„Nu am cerut niciun tratament special, ci doar restabilirea drepturilor dobândite de (etnicii) maghiari”, a mai spus marţi ministrul Szijjarto, vorbind la o conferinţă de presă. El a deplâns faptul că răspunsul Kievului „nu conţine niciun progres la acest capitol” şi a anunţat că Ungaria va comunica miercuri oficial Ucrainei răspunsul său în urma celui primit.

„Atât timp cât Ucraina nu adoptă legislaţia care să restabilească drepturile minorităţii naţionale ungare, Ungaria nu vede nicio oportunitate pentru o întâlnire la nivel înalt” între premierul Orban şi preşedintele Zelenski, a mai afirmat Szijjarto.

Orban şi Zelenski nu au avut nicio întâlnire de când a început războiul declanşat de invazia rusă în Ucraina. Relaţiile dintre Kiev şi Budapesta sunt tensionate, guvernul ungar acuzând încălcarea drepturilor minorităţii maghiare din regiunea Transcarpatia. Aceste relaţii s-au degradat şi mai mult după ce Viktor Orban a refuzat orice sprijin militar pentru Kiev şi a avertizat că Ungaria nu va sprijini Ucraina în niciun for internaţional atât timp cât nu sunt restabilite drepturile minorităţii maghiare.

Potrivit guvernului ungar, numeroşi etnici maghiari din Ucraina care au fost înrolaţi în armata ucraineană au murit pe front. În iunie 2022, Rusia a transferat către Ungaria 11 prizonieri de război ucraineni de etnie maghiară, această înţelegere a Budapestei cu Moscova provocând iritarea Kievului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here