Iulia Navalnaia a fost invitată la discursul prezidenţial anual din Congres, dar nu va putea asista

Sursa: X.com

Casa Albă a invitat-o pe Iulia Navalnaia, văduva opozantului rus Aleksei Navalnîi, la discursul privind starea uniunii al preşedintelui Joe Biden din acest an, însă ea nu va putea asista, a indicat marţi pentru AFP o înaltă responsabilă a administraţiei americane, notează Agerpres.

Preşedintele democrat în vârstă de 81 de ani va susţine joi în Congres cunoscutul discurs anual, care prezintă de această dată o importanţă deosebită având în vedere alegerile prezidenţiale din noiembrie, la care Biden speră să obţină al doilea mandat.

Casa Albă invită în fiecare an cetăţeni şi personalităţi reprezentative pentru priorităţile politice ale momentului, acestea asistând la alocuţiune alături de Prima Doamnă.

Anul acesta, între invitaţi se numără texana Kate Cox, care a fost nevoită să plece din statul său pentru a putea face avort, după ce a aflat că fătul nu era viabil. Apărarea dreptului la avort este una din temele campaniei pentru realegere a lui Biden.

Preşedintele democrat se prezintă totodată ca apărător al democraţiei în SUA şi în întreaga lume, mai ales prin intermediul susţinerii acordate Ucrainei.

Biden s-a întâlnit cu văduva şi cu fiica lui Aleksei Navalnîi pe 23 februarie în California şi l-a desemnat pe preşedintele rus Vladimir Putin ca „responsabil” pentru moartea în detenţie a opozantului, aminteşte AFP.

De asemenea, în acest an, Joe Biden va încerca să folosească acest discurs pentru a combate preocupările americanilor cu privire la vârsta şi facultăţile sale, preocupări exprimate în numeroase sondaje de opinie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here