Unirea Principatelor Române, marcată prin evenimente la reprezentanţele ICR din străinătate

Ziua Unirii Principatelor Române, sărbătorită la 24 ianuarie, va fi marcată de reprezentanţele Institutului Cultural Român de la Chişinău, Roma, Varşovia, Veneţia, Istanbul şi Viena, anunță News.ro.

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Universitatea de Stat a Moldovei – Facultatea de Istorie şi Filosofie, Asociaţia Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moşanu”, Institutul de Istorie Socială „ProMemoria” şi Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – Facultatea de Istorie, organizează o manifestare ştiinţifică dedicată celor 164 de ani de la Unirea Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească. Se vor ţine prelegerile „Iaşi, leagăn al Unirii Principatelor şi al Statului Român modern” – prof.univ.dr. Dumitru Vitcu, Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi „Rosturi şi semnificaţii ale Unirii Principatelor Române” – lect. univ. dr. Mircea-Cristian Ghenghea, Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Evenimentul va fi moderat de prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu.

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, Departamentul de Limbi, Literaturi, Comunicare, Educaţie şi Societate al Universităţii din Udine şi Consulatul General al României la Trieste organizează, cu prilejul celebrării Unirii Principatelor Române, în Sala de Consiliu a Palatului Garzolini di Toppo–Wassermann, o conferinţă deschisă publicului larg, menită a evidenţia raporturile româno–italiene cordiale din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza şi parcursul simetric urmat de cele două popoare în procesul de desăvârşire a unităţii naţionale. În deschidere, vor susţine alocuţiuni de salut reprezentanţii Universităţii din Udine, Cosmin Victor Lotreanu, Consulul General al României la Trieste, şi prof. univ. dr. Cristian Luca, reprezentantul IRCCU Veneţia. După scurta introducere a dr. Alessandro Zuliani, titularul catedrei de Limba şi literatura română a Departamentului de Limbi, Literaturi, Comunicare, Educaţie şi Societate al Universităţii din Udine, cercet. şt. dr. Raluca Georgiana Tomi, de la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti, va conferenţia în limba italiană pe tema „Alexandru Ioan Cuza şi Italiaˮ, parcurgând evoluţia raporturilor lui Cuza, ca domn ales al Principatelor Unite şi apoi în perioada exilului, cu Italia aflată încă în procesul de unificare sub sceptrul Casei de Savoia.

Accademia di Romania in Roma sărbătoreşte Ziua Unirii Principatelor Române în colaborare cu Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR), prezentând publicului italian, prin intermediul paginii sale de Facebook, un film despre un important artefact aparţinând colecţiei de pictură modernă românească a MNIR: portretul oficial al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, realizat de pictorul şi fotograful Carol Popp de Szathmari în perioada 1863-1865.

ICR Varşovia va prezenta pe platforma YouTube, cu subtitrare în limba polonă, filmul documentar „Unirea Principatelor Române din anul 1859ˮ, realizat de Radu Găină după scenariul scris împreună cu Gabriel Rusu. Produs de TVR Internaţional în 2018, acesta este al doilea episod al seriei „Unirile Românilor”. Documentarul oferă posibilitatea înţelegerii programului unionist şi a contextului intelectual, politic şi istoric de la jumătatea secolului al XIX-lea, care a favorizat apariţia statului român. Episodul explică, prin interviuri realizate cu istorici, jurnalişti şi scriitori, coagularea ideii de naţiune şi eforturile depuse de elita intelectuală paşoptistă pentru unirea celor două principate, Ţara Românească şi Moldova, într-o singură entitate statală. Documentarul va fi difuzat pe platforma YouTube a ICR Varşovia şi pe reţelele de socializare ale Institutului şi partenerilor săi.

ICR Istanbul va difuza pe pagina de Facebook şi pe contul Youtube un scurt film documentar despre Unirea Principatelor Române. După prezentarea filmului, istoricul Dragoş Ursu va susţine prelegerea cu titlul „Românii în secolul naţionalităţilor. Contextul internaţional al Unirii Principatelor (1856-1859)”, în care va reliefa importanţa momentului istoric, rolul marilor puteri şi contribuţia adusă de români în unirea Moldovei cu Ţara Românească. Înregistrarea audio-video va fi tradusă/subtitrată în limba turcă.

Mihai Eminescu, Alexandru Ioan Cuza şi Titu Maiorescu sunt cele trei personalităţi româneşti care au poposit şi în capitala austriacă şi care vor fi prezentate pe pagina de Facebook a ICR Viena, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Asociaţia „Unireaˮ – Freunde Rumäniens in Österreich, prezintă o serie de plăci comemorative instalate pe edificiile în care aceştia au locuit, menţionând adresa şi o scurtă biografie a fiecărei personalităţi în parte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here