Unul dintre generalii ruși uciși în Ucraina a fost eliminat după ce a dat un telefon nesecurizat

Unul dintre cei patru generali ruși uciși în Ucraina ar fi fost omorât după ce a dat un telefon pe o linie nesecurizată, lucru care le-a permis trupelor ucrainene să îi depisteze locația și să-l elimine, relatează Business Insider.

Informația a fost dezvăluită de doi oficiali americani din domeniul apărării, sub condiția anonimității, jurnaliștilor de la The New York Times.

Forțele armate ucrainene afirmă că au ucis patru generali ruși până acum.
Ucrainenii au interceptat apelul unui general, l-au localizat și au atacat poziția sa”, scriu jurnaliștii de la NYT, adăugând că atât generalul cât și ofițerii săi de stat major au fost eliminați.

Un consilier al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pentru The Wall Street Journal că serviciile de informații ucrainene au creat o unitate specială al cărei obiectiv este vânarea comandanților ruși.

Deși NYT nu precizează despre care dintre cei patru generali ruși este vorba, atunci când au anunțat uciderea lui Vitalii Gherasimov în apropierea Harkivului, oficialii ucraineni au menționat „probleme semnificative cu comunicațiile”.

Ei au precizat de asemenea că „un număr de ofițeri superiori ai armatei ruse au fost, de asemenea, uciși și răniți”.

Ucraina a făcut publică și o înregistrare audio în care un soldat rus raportează moartea lui Gherasimov unui superior, părând să confirme problemele majore pe care rușii le au cu sistemele de comunicație.
Patru generali ruși au murit în Ucraina de la declanșarea invaziei
Vitalii Gherasimov a fost al doilea general a cărui moarte a fost anunțată de forțele armate ucrainene, în noaptea de 7 spre 8 martie.
Primul general rus eliminat de soldații ucraineni a fost Andrei Suhovețki comandant adjunct al Armatei 41 din cadrul Districtului Militar Central al Rusiei. Moartea acestuia a fost anunțată de camarazii săi pe rețeaua de socializare Vkontakte, „Facebook”-ul Rusiei, la începutul lunii martie.
Armata ucraineană a anunțat pe 11 martie eliminarea general-maiorului Andrei Kolesnikov, comandantul armatei a 29-a din districtul de est al Rusiei.
Moartea celui de-al patrulea general rus ucis în Ucraina de la declanșarea „operațiunii militare speciale” pe 24 februarie de către președintele rus Vladimir Putin a fost raportată pe 15 martie, fiind vorba de generalul Oleg Mitiaev, comandantul diviziei 150 de infanterie motorizată a armatei ruse.
Serviciile de informații occidentale estimează că aproximativ 20 de generali de top ar fi fost implicați în invazia Ucrainei, ceea ce implică o rată relativ mare de victime în timpul invaziei de două săptămâni și arată că au fost dislocați neobișnuit de aproape de liniile frontului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here