Mesajul războinic al lui Xi Jinping, transmis miercuri, atrage atenția asupra a cel puțin două aspecte esențiale (dincolo de vestimentația kaki-belicoasă cu care l-a asortat):
- Pentru China lui Xi, Rusia lui Putin e azi șoarecele de laborator cel mai atent studiat și obligatoriu din perspectivă inter-disciplinară: stare a armamentului (existent și potențial); capacitate de mobilizare a complexului militar-industrial; vulnerabilitățile acestuia (deopotrivă cele insurmontabile și cele care, într-un oarecare viitor, pot fi rezolvate); pârghiile puterii politice asupra societății, în condiții de stres maxim; starea economiei reale; impactul sancțiunilor asupra diverselor domenii de activitate; dependențele economiei (cele deja vizibile, dar și cele ce se mai pot cristaliza); posibilitățile Chinei de a le exploata pe termen scurt și lung; gradul de coeziune a elitelor.
- Pentru China lui Xi, obiect vital de studiu este și China lui Xi, sub aspectul: evoluției statutului său internațional în contextul războiului din Europa; direcțiilor pe care ar putea evolua statutul său internațional în contextul temerilor că Beijingul și-ar putea trimite armata spre Taiwan; politicii americane de descurajare a Chinei și a formelor de manifestare pe care aceasta le-ar putea căpăta pe măsură ce noi evoluții își fac locul (pe fundal, rulează probabil și analize integrate, atente inclusiv la îngrădirea URSS de către Occident, în timpul Războiului Rece); măsurii în care se pot stabili capete de pod chineze în Europa (după modelul rusesc cu Ungaria, dar mai interesante totuși, ca număr și anvergură).
Nu este deloc exclus ca pe culoarele puterii de la Beijing să existe un interes aparte pentru anticiparea șanselor ca istoria zbuciumată dintre ruși și chinezi să capete unele actualizări de rău-augur. După cum e și mai puțin exclus ca un astfel se studiu să fie în derulare în cancelariile occidentale (mai ales la Washington).
Ivită după criza de la granița ruso-chineză, de la sfârșitul anilor ’60, deschiderea nixoniană față de China, operată în ultimii ani de domnie ai lui Mao, a provocat la acea vreme probleme dificil de gestionat pentru Uniunea Sovietică.
Orizontul dialectic al geopoliticii a permis setarea condițiilor de posibilitate pentru o alianță de facto și aparent împotriva naturii între Washington și Beijing, soldată cu apariția, pentru Moscova, a unor unghiuri moarte în Asia, dar și a unor complicații de care s-ar fi lipsit bucuroasă, în lagărul est-european.
Așa cum chinezii acelor timpuri – realist de paranoici și de temători în raport cu puterea sovietică, intențiile și ambițiile ei – au fost în situația de a se proteja de „fratele” comunist mizând pe sprijinul dușmanului capitalist, nu e exclus nici ca în viitorul mediu istoria să se repete, doar că în celălalt sens.
Din acest punct de vedere, războiul din Ucraina ridică semnificativ mizele pe axa Washington-Beijing.
Lui Xi nu îi poate fi indiferent cum se termină războiul declanșat de ruși pentru că o înfrângere a Moscovei, coroborată cu o schimbare de regim la Kremlin introduce în joc o variabilă nouă: folosirea „noii Rusii” de către Occident în combaterea amenințării chineze.
Politic și militar (terestru și pe mare), un „portavion” numit Rusia ar fi o pană capabilă să perturbe în moduri încă dificil de contabilizat proiectarea forței politico-militare chineze.
Nu există nicio garanție că o altă garnitură de lideri la Kremlin va permite într-adevăr să fie jucată o asemenea carte, dar spre deosebire de cum stau lucrurile azi, scenariul unei înfrângeri urmată de o schimbare de regim cel puțin permite explorarea unei asemenea posibilități.
În orice caz, o Rusie înfrântă în Ucraina va fi o Rusie mai puțin de ajutor Chinei, într-un nou episod belicos, dar la originea căruia ar fi de astă dată Beijingul.
Autonomia strategică în știință, tehnică, lanțuri de aprovizionare și rezerve naționale întru „câștigarea războaielor”, după cum spunea Xi Jinping zilele trecute, este firește un obiectiv de bun simț atunci când te gândești la invazie (imperativ pe care Putin, în schimb, l-a tratat cu o sinucigașă lejeritate). Va fi însă o condiție necesară, dar nu și în sine suficientă și cu atât mai puțin îndeajuns dacă Rusia vecină va deveni la un moment dat un soi de „portavion” american.
Și sunt ceva șanse ca Moscova să se transforme în așa ceva nu numai pentru că în realitatea post-război alți lideri ruși decât actualul nu vor avea loc de întors în fața Vestului, ci mai ales pentru că s-ar putea ca ei să fie dornici să-și scoată țara din jugul în care Putin a băgat-o: al dependenței crunte și a vasalității față de chinezi.
