Anul 2020 a început oribil pentru, odată cu răspândirea virusului respirator care a apărut în Wuhan. Unii au prezis că acesta va fi Cernobîlul Chinei, făcând astfel trimitere la minciunile Kremlinului, după explozia reactorului nuclear din acea localitate sovietică.
Nu a fost însă așa, concluzionează, azi, The Economist. Wuhanul chinezilor nu a fost Cernobîlul sovieticilor, spun jurnaliștii britanici. Potrivit acestora, după cârpeala inițială, Partidul Comunist de la Beijing a impus o carantină draconică, iar măsurile radicale luate atunci par să fi funcționat. Apoi, cercetătorii chinezi au început cursa contracronometru pentru dezvoltarea unui vaccin, iar cu timpul bilanțul chinez al deceselor a fost depășit de cel britanic, francez, spaniol, italian și american.
China consideră situația în care se găsește un triumf. O vastă campanie de propagandă explică faptul că China și-a adus epidemia sub control datorită guvernării puternice a partidului unic. Prin comparație, arată aceeași propagandă, guvernele din democrațiile liberale sunt slabe. Apoi, țara își arată acum bunăvoința, furnizând lumii echipamente de protecție și explicând că sacrificiile sale au oferit prețios celorlalte state.
Atât de departe au ajuns lucrurile, încât unii observatori occidentali prezic, cu iritare, că Beijingul ar putea ieși câștigător din catastrofa declanșată de coronavirus. Ei cred că pandemia Covid-19 ar putea rămâne în memoria oamenilor nu doar ca o tragedie, ci ca un punct de cotitură geopolitică. Unul care să se îndepărteze de America.
Președintele Donald Trump nu pare să fie foarte interesat în asumarea de către SUA a coordonării unui răspuns global la criza cu care ne confruntăm. Predecesorii săi au condus campanii internaționale anti-HIV/SIDA și anti-Ebola. Trump a acuzat OMS și a decis să blocheze finanțarea organizației de către SUA pentru rolul părtinitor în favoarea Chinei. Iar cu un lider al Casei Albe care pretinde „putere absolută”, dar spunând „eu nu îmi asum nicio responsabilitate”, China are șansa de a-și spori balansul.
Totuși, The Economist menționează că succesul Chinei, în limitarea epidemiei pe teritoriul său, s-ar putea să nu fie chiar ceea ce pare. Nici comparativ cu ceea ce pretinde și cu atât mai puțin prin comparație cu state democratice precum Coreea de Sud și Taiwan.
În primul rând, nimeni din afară nu poate verifica acuratețea cifrelor raportate de autoritățile chineze, prin urmare e prematur de spus dacă opinia publică va aplauda China sau o vor acuza pentru suprimarea primelor alerte date de medicii chinezi.
The Economist mai notează că propaganda chineză nu se limitează la a-și ridica în slăvi liderii, ci promovează și teorii ale conspirației. Despre noul coronavirus, a spus că ar fi o armă biologică americană. Sau: timp de câteva zile, africanii din provincia Guangzhou au fost evacuați în masă din casele lor, li s-a interzis accesul în hoteluri, apoi hărțuiți pentru că dormeau pe străzi. Aparent, oficialii locali se temeau că ar putea fi infectați. Însă supliciul prin care au trecut africanii din Guangzhou a stârnit valuri de furie în presa din Africa și reacții diplomatice acide pe continent.
Și statele dezvoltate au suspiciunile lor față de China. Comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager, le-a cerut guvernelor să cumpere acțiuni în companiile strategice pentru a opri China să profite de turbulențele de pe piață și să cumpere ieftin. În plus, actuala criză a alimentat teza că statele nu ar trebui să se bazeze atât de mult pe China când vine vorba de producția de bunuri esențiale, de la ventilatoare, la rețele 5G.
Organizația Mondială a Comerțului se așteaptă la o contracție a comerțului mondial cu 13-32%, pe termen scurt. Dacă această tendință se va manifesta pe termen mai lung – semnale existau încă dinainte de Covid-19 – atunci îi va dăuna și Chinei.
Poate că, totuși, China este mai puțin interesată să conducă lumea decât să se asigure că alte puteri nu îi pot zădărnici planurile. Beijingul vrea să vadă devenind istorie statutul dolarului de monedă de rezervă. Depune eforturi să își planteze diplomații în poziții-cheie la nivel internațional, astfel încât aceștia să fie în măsură să modeleze regulile globale, în ceea ce privește drepturile omului sau guvernanța pe internet.
Conducătorii Chinei combină ambiții vaste cu o prudență născută din sarcina uriașă pe care o au în guvernarea unei țări de 1,4 miliarde de oameni. Nu trebuie să creeze de la zero o nouă ordine internațională bazată pe reguli. Aceștia ar putea chiar prefera să continue să folosească pilonii ordinii construite de America după cel de-al doilea război mondial.
Revenind la criza coronavirusului, însă, nu există îndoială, consideră The Economist, că cea mai potrivită este abordarea globală. Anii ’20 au arătat lumii ce se poate întâmpla dacă marile puteri încearcă să profite, în mod egoist, de problemele altora.
În contextul actualei pandemii, pentru China a consolida manifestări atât de sumbre ale puterii nu ar fi un triumf, ci o tragedie.
The Economist asta e confuz in articol, China va fi acuzata si asa si trebuie. Nu stiu mai departe daca va fi si condamnata sa plateasca despagubiri tarilor care sufera din cauza minciunilor ei ordinare, insa lucrurile nu vor fi lasate balta. In plus, auzi culmea tupeului, sa mai si pretinda ca a controlat si rezolvat problema a carei aparitie si dezvoltare tragica i-a fost cauza de baza.