Vaccinul anti-Covid al Chinei, un eșec, arată studiile clinice desfășurate în Brazilia

Vaccinul anti-Covid dezvoltat de compania chineză Sinovac are o eficienţă de 50,4% conform celor mai noi rezultate ale studiilor clinice efectuate în Brazilia, informează BBC.

Rezultatele arată că vaccinul este mult mai puţin eficient decât sugerau datele iniţiale, cu puţin peste 50% necesar pentru a primi aviz legal.

Vaccinul este unul dintre cele două pe care guvernul brazilian vrea să le achiziţioneze.

Sinovac, companie biofarmaceutică din Beijing, dezvoltă CoronaVac, un vaccin care foloseşte virusul inactiv. 

Mai multe ţări, precum Indonezia, Turcia şi Singapore, au comandat doze din acest vaccin.

Săptămâna trecută, cercetătorii de la Institutul Butantan, care a realizat testele în Brazilia, au anunţat că vaccinul are o eficienţă de 78% împotriva cazurilor „moderate spre grave” ale Covid-1.

Marţi, ei au dezvăluit că datele nu au cuprins informaţiile prelevate de la un grup de „infecţii foarte uşoare” dintre cei care au primit vaccinul şi care nu au necesitat asistenţă clinică.

Odată cu includerea acestor informaţii, rata eficienţei este acum de 50,4%, au spus cercetătorii.

Totuşi, Institutul Butantan a subliniat că vaccinul este 78% eficient în prevenirea cazurilor uşoare care au avut nevoie de tratament şi 100% eficient în oprirea dezvoltării cazurilor moderate spre grave.

Studiile pentru vaccinul Sinovac au avut rezultatele diferite în diverse ţări.

Luna trecută, cercetătorii turci au spus că acesta este 91,25% eficient, în timp ce în Indonezia, care a început campania de vaccinare în masă miercuri, el a înregistrat o eficienţă de 65,3%. Ambele au fost rezultate preliminarii din etapele finale ale studiilor.

Cât priveşte Brazilia, aici au fost solicitate aprobări pentru vaccinurile dezvoltate de Sinovac şi Oxford-AstraZeneca.

Brazilia este una dintre cele mai afectate ţări din lume, cu peste 8,19 milioane de cazuri de contaminare cu SARS-CoV-2, după India (10,5 milioane) şi Statele Unite (22,8 milioane). În ţara sud-americană au fost înregistrate aproximativ 205.000 de decese asociate.

Autorităţile braziliene nu au anunţat încă startul campaniei de vaccinare.

Reacția propagandei chineze

Eficacitatea scăzută anunțată marți va face ca țările care utilizează vaccinul CoronaVac să ajungă mai greu la „imunitatea de turmă” (70% din populație).

Natalia Pasternak, microbiolog și președintele Institutului Questão de Ciência, o organizație neguvernamentală braziliană, a declarat marți reporterilor că rezultatele dovedesc că vaccinul nu va fi un panaceu, transmite The New York Times.

„Nu este cel mai bun vaccin din lume”, a spus ea la conferința de presă în cadrul căreia a fost dezvăluită rata de eficacitate. Ea îl consideră, însă, un „vaccin acceptabil”, care ar putea contribui, totuși, la scăderea numărului pacienților cu cazuri grave de Covid-19.

Dimas Covas, directorul Institutului Butantan, consideră vaccinul chinezilor un instrument „excelent” „care așteaptă să fie utilizat într-o țară în care, în prezent, mor zilnic 1.000 de persoane”.

Comparativ cu celelalte companii, Sinovac are o capacitate de fabricație imensă. Compania a declarat că poate face 600 de milioane de doze în acest an.

Aparatul de propagandă al Chinei a bagatelizat informațiile din Brazilia. Global Times, un tabloid naționalist de stat, a publicat un articol în care susține că vaccinul Sinovac este „100% eficient în prevenirea cazurilor severe și ar putea reduce spitalizările cu 80%”.

1 COMENTARIU

  1. Criminalii comuniști rad totul în calea lor ..bă nu poate nimeni să-i oprească??..nu există nici un șef de stat din lume care să-i radă pe acești comuniști??..
    Chiar trebuie să trăim sub sceptrul terorii comuniste o viață întreagă??..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here