Vaccinul AstraZeneca, primul cu rezultate validate de o revistă ştiinţifică

Vaccinul contra Covid-19 dezvoltat de Astra Zenca şi de universitatea britanică din Oxford a devenit, marţi, primul căruia revista ştiinţifică The Lancet i-a validat eficienţa, potrivit AFP, citată de News.ro.

Publicarea acestor rezultate, examinate de oameni de ştiinţă independenţi, confirmă că acest vaccin este eficient 70% în medie, conform cu ceea ce a anunţat AstraZeneca pe 23 noiembrie. 

Este unul dintre cele trei vaccinuri care sunt în faza cea mai avansată, la doar un an de la apariţia noii maladii. Celelalte două sunt dezvoltate de laboratorul american Moderna şi de Pfizer/BioNTech, cu care Marea Britanie şi-a început marţi campania de vaccinare 

Acestea din urmă au o eficienţă de 94,1% şi 95%. Deocamdată, datele lor detaliate nu au fost publicate într-o revistă ştiinţifică, dar au fost transmise diferitelor agenţii de medicamente care examinează solicitările de a fi scoase pe piaţă. 

Pe baza acestor informații, Marea Britanie a autorizat deja vaccinul de la Pfizer/BioNTech. Datele acestui vaccin au fost făcute publice marţi de Agenţia Americană a Medicamentelor (FDA), potrivit căreia nu prezintă niciun risc, ceea ce deschide calea pentru autorizarea sa viitoare în Statele Unite. 

Cifrele privind eficienţa vaccinului AstraZeneca se referă la testele făcute pe 11.636 de voluntari în Marea Britanie şi în Brazilia, din care jumătate au primit vaccinul şi cealaltă jumătatea un placebo.

Din cele 131 de cazuri de Covid depistate în 14 zile după a doua injecţie de vaccin, 30 proveneau din grupul vaccinat (care număra 5.807) şi 101 din grupul cu placebo (5,829), adică o eficienţă de 70%. 

Această eficienţă este doar o medie, totuşi, deoarece două protocoale diferite au fost utilizate în timpul testului. În fapt, 1.367 de voluntari britanici au primit o jumătate de doză, apoi o doză completă o lună mai târziu. Pentru aceşti voluntari, eficienţa este de 90%. În schimb, ea coboară la 62% pentru restul voluntarilor care au fost vaccinaţi cu două doze complete la o lună distanţă. 

La câteva zile după anunţul primelor rezultate, AstraZeneca a recunoscut că din greşeală doar o jumătate de doză fusese injectată unor voluntari. În plus, voluntarii care au primit jumătatea de doză erau toţi în vârstă de cel puţin 55 de ani, ceea ce poate denatura rezultatele. Aceste lucruri au stârnit critici care au determinat laboratorul să anunţe pe 26 noiembrie efectuarea unui „studiu suplimentar” pentru a verifica aceste rezultate.

De altfel, potrivit datelor publicte de The Lancet, vaccinul AstraZeneca „este sigur”. 

Din totalul de 23.754 de voluntari care au participat la aceste teste, doar un pacient căruia i-a fost administrat acest vaccin a cunoscut a prezentat un „efect secundar grav posibil legat” de această injecţie. 

AstraZeneca a precizat că poate fabrica 3 miliarde de doze din vaccinul său în 2021. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here