Verdict în scandalul Theranos. Elizabeth Holmes, considerată viitoarea Steve Jobs, a fost găsită vinovată de fraudă

Elizabeth Holmes, fondatoarea companiei Theranos care promitea să revoluționeze sistemul analizelor de sânge, a fost găsită vinovată pentru 4 din cele 11 capete de acuzare în marele scandal privind una dintre cele mai mari escrocherii din Silicon Valley, relatează The Guardian.

La finalul unui lung și dramatic proces, după 7 zile de deliberări, jurații au anunțat luni verdictul: Elizabeth Holmes a fost găsită vinovată de conspirație și escrocare a investitorilor.

În schimb, nu au reușit să ajungă la un consens pentru alte capete de acuzare care vizau înșelarea pacienților.

Concret, Holmes a fost declarată vinovată de comiterea a 4 infracțiuni de conspirație, escrocare și fraudare a investitorilor, însă a fost achitată în ceea ce privește acuzațiile de fraudare a pacienților. Două dintre aceste capete de acuzare vizau pacienți care au primit rezultate eronate ale analizelor de sânge.

Compania Theranos susținea că a dezvoltat o tehnologie prin care analizele se pot face pornind de la câteva picături de sânge luate printr-o simplă înţepătură în deget și că, pornind de la acele picături, pot fi detectate peste 150 de afecțiuni.

Ideea era că oamenii vor putea afla rapid și ușor dacă au o boală și o pot detecta când încă este la început.

Elizabeth Holmes, comparată cu Steve Jobs

Elizabeth Holmes a fost „superstarul” Theranos. Ea a fondat compania la vârsta de 19 ani, în 2003, iar în 2007 Theranos era deja evaluată la un miliard de dolari. Tânăra a fost comparată adesea cu Steve Jobs, fondatorul Apple, o comparație pe care ea însăși a avut grijă să o cultive, îmbrăcându-se la fel, în negru, cu bluze pe gât.

Verdictul pecetluiește ascensiunea și căderea – deopotrivă ieșite din comun – a lui Elizabeth Holmes și ar putea avea consecințe de anvergură pentru Silicon Valley. În cele patru luni de proces, procurorii federali au chemat la bară 29 de martori, subliniind pașii greșiți și presupusele fraude pe care Holmes le-a comis în cei 15 ani cât a fost director general al companiei.

Personaj carismatic, atrăgând atenția cu părul său blond, pus în evidență de bluzele negre și vocea joasă, Elizabeth Holmes a devenit rapid celebră atât în lumea tehnologiei, cât și în afara ei, apărând pe copertele marilor reviste, fiind cap de afiș la conferințe.

Pe măsură ce Theranos s-a dezvoltat, compania a atras investitori de renume, printre care foștii secretari de stat George Schultz și Henry Kissinger, mogulul media Rupert Murdoch, fondatorul Oracle, Larry Ellison, familia Walton, proprietara lanțului de supermarketuri Walmart, și familia miliardară a fostului secretar pentru educație, Betsy DeVos.

La apogeul său, Theranos a fost evaluată la peste 9 miliarde de dolari.

Holmes este acuzată că a mințit investitorii despre câte teste și ce teste puteau face aparatele companiei și au fost multe cazuri în care rezultatele testelor au fost eronate.

În 2014 ajunsese să fie evaluată la nouă miliarde dolari, fără însă a fi reușit să livreze ce a promis.

Declinul Theranos în plan public a început în octombrie 2015 cu câteva anchete publicate de Wall Street Journal și au fost scoase la iveală o mulțime de minciuni și fraude la adresa investitorilor, acționarilor și pacienților.

Theranos s-a închis în 2018, iar procesul șefei companiei a început pe 8 septembrie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here