Vicepreşedinte ANRE, despre măsurile privind facturile la energie, decise de Guvern de la 1 aprilie: Nu sunt sustenabile pe termen lung

Zoltan Nagy Bege, vicepreşedinte ANRE, a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, despre Ordonanţa adoptată recent de Guvern, privind plafonarea şi compensarea facturilor la energie şi gaze, timp de un an de zile, de la 1 aprilie, că aceste măsuri nu sunt sustenabile pe termen lung, pentru că ”vorbim de miliarde de lei cheltuite pe compensare şi plafonare şi nu există guvern în Europa care să fie capabil să susţină de la bugetul de stat această schemă”. El a mai afirmat că, fie că vorbim de cel industrial sau cel casnic, consumul de energie este peste media europeană. ”Nu suntem eficienţi, asta este clar”, a mai spus reprezentantul ANRE, potrivit News.ro.

”Eu personal, nu mă aştept ca în viitor, preţul energiei să scadă şi să revină la valori cu care eram obişnuiţi acum un an sau doi, iar rolul eficienţei energetice va fi unul mare şi va fi important cum ne vom comporta în piaţă”, a spus vicepreşedintele ANRE. Zoltan Nagy Bege a arătat că ”rolul statului este să îi înveţe pe consumatori să pescuiască, iar această metaforă înseamnă să conştientizeze cum putem să economisim energie”. Potrivit reprezentantului ANRE, ”consumatorul nu trebuie să renunţe nici la confortul cu care e obişnuit, doar o schimbare de comportament poate da rezultate”, el explicând că ”investiţiile şi finanţările pentru eficienţă energetică au un efect multiplicatorr şi se vor veea în economie, în facturi, în emisiile de CO2. ”Măsurile care se aplică acum, cu ajustările ulterioare şi cele adoptate recent sunt măsuri pe termen scurt. (..) Trebuie să fim corecţi, aceste măsuri nu sunt sustenabile pe termen lung, vorbim de miliarde de lei cheltuite pe compensare şi plafonare, nu există guvern în Europa care să fie capabil să susţină de la bugetul de stat această schemă”, a spus vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy Bege a mai spus că este nevoie de măsuri noi, precum noi investiţii în capacităţi de producţie, suplimentarea producţiei de energie şi gaze, să venim cu măsuri de eficcientizare, de reducere a consumului. ”Suntem departe de media europeană, consumul, fie că vorbim de cel industrial sau cel casnic, este peste media europeană, nu suntem eficienţi, asta este clar”, a mai spus vicepreşedintele ANRE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here