Persoane necunoscute au inscripţionat cu vopsea literele Z şi V pe mormintele soldaţilor ruşi dintr-un cimitir din judeţul Iaşi

Sursa: Pixabay

Poliţiştii ieşeni au deschis un dosar penal după ce mormintele soldaţilor ruşi dintr-un cimitir situat în localitatea Moţca, judeţul Iaşi, au fost vandalizate, acestea fiind inscripţionate cu literele Z şi V, anunță News.ro.

Ancheta poliţiştilor a fost declanşată după ce persoane necunoscute au scris litera Z cu vopsea pe mormintele soldaţilor ruşi căzuţi în cele două războaie mondiale, în timp ce placa funerară a fost inscripţionată cu litera V.

Cele două litere Z, respectiv V, se regăsesc şi pe tancurile cu care armata rusă a intrat în Ucraina.

„Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe pietrele funerare dintr-un ansamblu funerar, situat în comuna Moţca, au fost efectuate inscripţii cu vopsea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, iar cercetările sunt continuate pentru identificarea autorului, stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun”, a afirmat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei judeţului Iaşi.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here