<< În ultimul an de război, mii de soldați ruși au dispărut în acțiune. Cel mai probabil, au fost uciși în prima linie. Dar cei dragi încă nu îi pot îngropa și nici nu pot primi despăgubiri de la guvern. În timp ce Ministerul Apărării păstrează tăcerea, rudele caută soldați pe cont propriu, contactând unități militare, spitale și morgi – ceea ce poate dura luni sau chiar ani. Novaia Gazeta.Europa a examinat 10.000 de postări pe rețelele sociale legate de persoane dispărute în timpul războiului din Ucraina și a găsit referiri la 1.365 de soldați ruși. Explicăm, mai jos, în ce circumstanțe dispar soldații și până unde sunt nevoite să meargă rudele lor pentru a localiza cadavrele. >>
<< Militarii ruși au început să dispară chiar înainte de invazie. Recrutul Andrei Stepanov și-a sunat mama pentru ultima dată pe 22 februarie 2022. El a spus că fusese trimis să participe la exerciții militare la graniță, iar apoi ea a pierdut contactul cu el. Soldatul contractual Konstantin Isaenko, din Horlivka, regiunea Donețk, a intrat în concediu pe 16 februarie. În aceeași zi, și-a sunat pentru ultima oară soția.
Pe 24 februarie, cel puțin încă zece soldați și-au contactat rudele pentru ultima dată. Sora lui Anvar Sultanov, în vârstă de 22 de ani, își caută fratele de un an – acesta a încetat să mai răspundă la apeluri când se afla în drum spre Donețk. Fiul lui Alexandru Degtiariov nu l-a mai auzit pe tatăl său din primăvară – soldatul a fost dat dispărut în timpul luptei pentru Komișuvaha, în Ucraina, dar este încă listat ca membru activ al unității sale.
În ultimul an, rudele soldaților armatei ruse, precum și a celor din armatele autoproclamatelor republici populare Donețk și Lugansk („DPR” și „LPR”, sau „LDPR”), au făcut cel puțin 1.365 de postări despre soldați dispăruți, pe rețeaua de socializare rusească, VK. În timp ce au încercat să-i localizeze, rudele lor au sunat la Ministerul Apărării, unități militare, spitale, morgi; au cerut ajutor pe rețelele de socializare după ce nu au primit niciun răspuns de la stat.
În plus, aceasta este în mod clar o estimare scăzută a numărului de soldați care au dispărut – nu toate rudele au postat pe rețelele de socializare. Numărul real al soldaților dispăruți, conform estimărilor experților militari, este mult mai mare – de ordinul miilor. Şeful organizației Cetățean. Armată. Lege, Serghei Krivenko, vine cu o evaluare mai precisă – aproximativ 25.000 de soldați. „Dispărut în acțiune înseamnă, în general, [soldații] uciși ale căror cadavre nu au fost găsite încă. Până acum, știm despre 12.000 de decese confirmate. Numărul soldaților dispăruți ar putea fi de două ori mai mare”.
„Eu și sora mea am trecut prin toate morgile și am sunat toate spitalele. Am trimis întrebări oriunde am putut. Toți ne spun, așteptați, nu există informații”, scrie fiul lui Vitali Cekal, dispărut în acțiune. Ultima dată când și-a contactat copiii a fost pe 19 martie, din Mariupol. Cel puțin alți 50 de soldați ruși au dispărut în primăvara trecută în timpul atacului asupra orașului Mariupol.
Vara trecută, 40 de militari au încetat să-și mai contacteze rudele în timpul luptei pentru localitățile Popasna și Rubijne, regiunea Lugansk; contactul s-a pierdut și cu alți 20 în timpul ofensivei din satul Piski.
În septembrie, numărul pierderilor a crescut semnificativ – în cursul acelei luni, 170 de soldați au intrat în categoria „dispărut în misiune” (MIA – Missed In Action – n.tr). Majoritatea acestora se aflau la acea vreme în regiunile Donețk și Harkov, unde Ucraina desfășura o contraofensivă de succes.
„Îți putem rupe picioarele – și atunci rămâi aici”
Până în decembrie, numărul de noi postări legate de soldați MIA s-a înjumătățit. Dar în noaptea de Anul Nou, când Forțele Armate ale Ucrainei au atacat o tabără de soldați mobilizați din Makiivka, 18 militari au dispărut.
Vitali Rusinov, în vârstă de 23 de ani, a primit cituația în prima zi de mobilizare, când se afla la serviciu, la o fabrică de prefabricate din beton din Samara. „În acea zi, el era bine dispus, în timp ce mama plângea. Ea a spus: îți putem rupe picioarele și rămâi aici”, povestește sora lui, pentru Novaia.Europa. „Dar el nu putea să nu meargă. A spus că e nevoie de ajutorul lui acolo, că trebuie să-și apere patria”.
Două zile mai târziu, Vitali a intrat în război. Pe 31 decembrie, și-a sunat familia pentru ultima dată, de la Makiivka.
„Spre dimineață, știam că a avut loc o explozie. Am sunat la Ministerul Apărării în fiecare zi și am primit același răspuns – nu este pe nicio listă. A trebuit să cerem informații de la cunoscuți. La început, ni s-a spus că a fost ucis. Apoi, că era în viață”.
O lună mai târziu, mama lui Vitali a fost contactată de morga din Rostov-on-Don, cerându-i să trimită o fotografie a fiului ei pentru identificarea cadavrului, iar mai târziu de comisia de înrolare, cu confirmarea oficială a morții lui.
În clădirea liceului, în timpul bombardamentului de la Makiivka, au fost sute de militari. Potrivit unuia dintre supraviețuitori, aceștia fuseseră adunați în sala de adunări pentru a urmări discursul de Anul Nou al președintelui. Kievul a raportat 700 de morți și răniți, serviciile de informații britanice au vorbit despre 300, în timp ce Ministerul rus al Apărării a confirmat moartea a 89 de soldați.
Jumătate dintre cei raportați ca MIA – 640 de militari – și-au sunat pentru ultima dată rudele din regiunile Donețk și Lugansk, din Ucraina. Alți 125 de soldați au dispărut în regiunea Harkov – în timpul ofensivei de primăvară a armatei ruse și a contraofensivei de toamnă a Forțelor Armate ale Ucrainei. Aproximativ 35% dintre postările de pe rețelele de socializare, făcute de rude, nu indică unde a avut loc ultimul contact.
Cele mai mari pierderi le suferă populația din teritoriile ocupate, unde mobilizarea a început încă înainte de invazie. Rudele au indicat ce tip de soldați erau cei dragi doar în 350 de cazuri; dintre aceștia, 90 de soldați s-au dovedit a fi din „LDPR”. Este același număr cu al militarilor ruși și al voluntarilor care au fost raportați ca MIA – și de două ori mai mare decât numărul soldaților ruși mobilizați care au dispărut.
Sunt greu de estimat pierderile reale în rândul soldaților „DPR” și „LPR”, spune expertul militar Kirill Mihailov: „Înainte de război, existau diferite evaluări ale numărului unităților din Donețk și Lugansk – în jur de 20.000-30.000 de oameni. Situația actuală este că, pe de o parte, au suferit pierderi mari, iar pe de altă parte, numărul lor a crescut semnificativ datorită mobilizării care a avut loc de la începutul invaziei pe scară largă și chiar înainte de aceasta.
Este nevoie de câteva luni pentru a localiza cadavrele
Din iunie 2022, soția lui Dmitri Vitovtov postează același lucru în fiecare lună: „A fost luat prizonier în perioada 10-15 martie la Mariupol. Până în prezent, nu există informații despre sănătatea și locația lui”.
Din cauza noilor pierderi și a căutării ineficiente a militarilor intrați în categoria MIA, familiile soldaților au început din ce în ce mai des să ceară ajutor online: conscrișii de pe crucișătorul Moskva încă nu au fost găsiți, la fel nici militarii mobilizați ce fuseseră staționați la Makiivka.
În ianuarie, pe grupurile de pe VK, rudele soldaților au postat 850 de mesaje despre faptul că pierduseră contactul cu cei dragi – adică de șase ori mai multe decât în prima lună de război. Fiecare a șaptea postare este despre căutarea soldaților dispăruți în primăvara sau vara trecută.
Pe 17 mai, s-a pierdut contactul cu Alexei Gulîi. Zece luni mai târziu, soția postat următorul lucru: „Unitatea militară mi-a spus că a dispărut în zona de lângă Popasna. O lună și jumătate mai târziu, dintr-un motiv oarecare mi s-a spus că în schimb fusese lângă Novomihailivka. Până astăzi, nu mi s-a oferit nicio informație despre ceea ce s-a întâmplat cu soțul meu”.
Șaizeci de zile este timpul mediu în care soldații au luptat în război înainte de a dispărea. Căutările pentru a-i găsi durează câteva luni. În cazul a cel puțin 85 de soldați, rudele lor încă nu au habar de soarta lor nici după jumătate de an de căutări. Mulți încă mai speră să-i găsească pe cei dragi care au dispărut în primăvara trecută în timpul atacului asupra Mariupolului.
La 3 februarie, Consiliul Rusiei pentru Drepturile Omului a propus să despăgubirea familiilor „participanților dispăruți în operația militară specială”. În prezent, guvernul plătește 12,5 milioane de ruble (162.500 EUR) familiilor fiecărui soldat ucis; familiile soldaților dispăruți nu au dreptul la nicio plată. Potrivit șefului Consiliului pentru Drepturile Omului, această problemă este deosebit de acută din cauza „lipsei procedurii standard de prelevare a probelor ADN”, astfel că identificarea cadavrelor este mai dificilă.
„Există multe cazuri când o persoană pur și simplu arde de vie într-un tanc. Nu există rămășițe, așa că este imposibil să se identifice cadavrul. Sunt cadavre care au fost ridicate de partea ucraineană; le păstrează în frigidere mortuare până când sunt predate Rusiei, întrucât ucrainenii nu au mijloacele de a le identifica ei înșiși”, spune Serghei Krivenko.
Ultimul schimb de cadavre, care a fost confirmat de Kiev, a avut loc pe 27 decembrie — autoritățile ucrainene au convenit să schimbe câte 42 de cadavre cu Rusia. Ministerul rus al Apărării nu a comentat schimbul. În ultimul an de război, Ucraina a reușit să returneze cadavrele a 869 de soldați ucraineni; nu se știe și câte cadavre a adus Rusia acasă.
„Schimbul de cadavre este un proces umanitar care ar trebui efectuat. Dar vedem că acest proces este bine pus la punct. Este posibil ca Rusia pur și simplu să nu aibă suficiente cadavre de soldați ucraineni pentru schimb”, spune Krivenko.
Chiar dacă un îi va fi niciodată găsit cadavrul, soldatul va fi totuși recunoscut ca mort. Statutul de dispărut în misiune (MIA) nu este unul pe viață, ci expiră la doi ani după încheierea războiului. Abia atunci o familie va avea dreptul la despăgubiri.
Pe nicio listă
Potrivit unui camarad soldat, Boris Felițîn a fost dus la un spital în octombrie după ce fusese grav rănit în timpul unei bătălii, în apropierea localității Svatove. Plăcuțele dev identificare și documentele sale au fost pierdute în timpul evacuării, în timp ce soldatul era inconștient. „Am sunat la linia fierbinte a Ministerului Apărării și mi s-a spus că nu se află pe listele de răniți, uciși sau dispăruți. Unde a fost evacuat, ei nu spun. Nu îl pot contacta, este imposibil să iau legătura cu unitatea, comisia de înrolare a refuzat să mă ajute. Am sunat noi înșine la toate spitalele – nu este în niciunul dintre ele”, scrie soția soldatului.
Boris a ajuns să fie unul dintre numeroșii militari dispăruți, dar nu și recunoscut oficial ca MIA. Pentru Ministerul Apărării al Rusiei, acești oameni nu există: nu sunt pe listele de soldați răniți, uciși sau dispăruți. În astfel de cazuri, rudele nu au dreptul la despăgubiri sau la ajutorul guvernului în căutarea lor.
Unul dintre motive este lipsa de oameni în sistem și „dezordinea” atunci când vine vorba de documentarea pierderilor și notificarea rudelor, explică expertul militar Kirill Mihailov. „În ciuda faptului că armata rusă s-a mărit semnificativ după mobilizare, aparatul său birocratic nu a crescut”.
De exemplu, statutul soldatului Andrei Șulik a fost schimbat de patru ori de către angajații ministerului: la 13 martie, s-a pierdut contactul cu Andrei. La 14 martie, familia a fost anunțată cu privire la moartea lui. La 16 martie, i s-a spus familiei că era dispărut în misiune; pe 17 martie — că fusese luat prizonier; iar în seara aceleiași zile — că fusese rănit.
În timp de pace, responsabili cu documentarea pierderilor și interacțiunea cu rudele soldaților erau comandanții unităților militare, explică Serghei Krivenko. Dar acum, în timp ce armata luptă în război, comandanții sunt în zone de luptă și nu pot anunța soțiile și mamele despre soarta fiecărui soldat; cu toate acestea, nu au fost stabilite noi canale de comunicare.
„Există un formular de anchetă pe site-ul [al Ministerului Apărării], dar potrivit rudelor, este imposibil să obții informații în acest fel. În cadrul ministerului a fost creat un oficiu de coordonare interdepartamentală pentru probleme umanitare și au fost furnizate câteva numere de telefon. Dar nici acolo nu se oferă nicio informație. Deci, putem spune că problema sesizării rudelor a fost tratată dezastruos”.
***
La 23 noiembrie 2022, în timpul unui schimb de prizonieri, Rusia și Ucraina au făcut și schimb de liste cu soldații dispăruți în acțiune și și-au cerut reciproc ajutorul pentru a-i localiza. La 11 ianuarie, comisarul rus pentru drepturile omului, Tatiana Moskalkova, a raportat rezultatele inițiativei – 22 de soldați ruși au fost găsiți pe teritoriul Ucrainei.
Dar asta reprezintă doar 1,5% din toți soldații dispăruți, chiar și pe baza estimărilor noastre incomplete. Soarta majorității soldaților dispăruți va fi descoperită de rudele lor, în cel mai bun caz, abia după încheierea războiului.
„În timpul războaielor cecene, mamele soldaților au mers până în Cecenia, s-au întâlnit cu militarii și și-au căutat ele însele fiii. Acum, desigur, nu există nicio oportunitate de a face acest lucru”, spune Serghei Krivenko. „Poți număra cazurile când Ucraina a reușit să identifice un cadavru și să-l predea rudelor, pe de o parte, dar nu vedem nicio încercare din partea Ministerului [rus] al Apărării de a organiza căutarea la scară largă a celor dispăruți, sau să se angajeze în comunicare cu cei dragi. Există o mulțime de întrebări când vine vorba de sloganul „Nu-i abandonăm pe ai noștri”.
>>
