VIDEO | Legea privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre merge la promulgare, la președintele Biden. Ministru: „Zi istorică pentru Parteneriatul Strategic România-SUA”

Distrugătorul USS Chafee (DDG 90) (față) al Marinei SUA navighează în formație cu nave de război ale NATO. 3 octombrie 2021. Fotografie a Marinei SUA, de George Vâlceanu

Reprezentanţii Ambasadei României în Statele Unite au anunţat că a fost adoptat de către Congresul SUA proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre. Astfel, Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei la nivelul preşedintelui SUA, iar Legea merge la promulgare la preşedintele Joe Biden, informează News.ro.

Astfel, Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite ale Americii a aprobat joi legea privind autorizarea bugetului apărării SUA (National Defense Authorization Act / NDAA), după ce aceasta fusese aprobată, miercuri, de către Senatul SUA, precizează postarea de joi, pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA în România.

În cadrul NDAA, a fost aprobat, cu modificări, proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre, introdus ca amendament de către senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney.

„Congresul Statelor Unite confirmă în plen importanţa geostrategică a regiunii Mării Negre şi creează un cadru superior de angajare în zonă prin solicitarea adresată preşedintelui SUA de dezvoltare a unei strategii inter-agenţii cu privire la Marea Neagră. În premieră, Congresul SUA aprobă prin lege un pachet cuprinzător pentru regiunea Mării Negre, cu direcţii de acţiune pe domenii strategice: securitate şi apărare, economie, energie sau rezilienţă democratică, în coordonare cu aliaţii şi partenerii, inclusiv NATO şi UE. Adoptarea acestui proiect de lege reprezintă un succes pentru România, după o activitate perseverentă şi pro-activă în relaţia cu Congresul SUA”, a punctat Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite, conform sursei citate.

În calitate de aliat şi partener strategic al SUA, precum şi de ancoră în regiune, România a susţinut constant, consecvent şi pro-activ întărirea angajamentului american la Marea Neagră, cu efecte pozitive în direcţia securităţii şi prosperităţii ţării noastre şi a regiunii. Numeroşi membri ai Congresului SUA, atât din Partidul Democrat, cât şi din Partidul Republican, au susţinut acest proiect, mulţi dintre aceştia fiind prieteni dedicaţi cauzei României.

Textul Black Sea Security and Development Strategy este disponibil în legea privind autorizarea bugetului apărării SUA – NDAA (link în comentarii). În raport cu textul adoptat de Senatul SUA în luna iulie, în urma procesului de mediere a NDAA, Congresul a decis ridicarea nivelului de elaborare a strategiei de securitate şi dezvoltare a Mării Negre la nivelul preşedintelui SUA, mai arată sursa menţionată.

Totodată, a concentrat direcţiile de acţiune subsumate strategiei către obiective şi proiecte cu finalitate vizând: asistenţa de securitate pentru aliaţii şi partenerii regionali, consolidarea securităţii energetice regionale, identificarea de oportunităţi pentru investiţii străine directe din partea SUA, gestionarea împreună cu aliaţii şi partenerii a efectelor coerciţiei economice a Rusiei şi Chinei, creşterea angajamentului SUA în planul economic şi al dezvoltării infrastructurii.

Legea privind autorizarea bugetului apărării SUA – NDAA urmează a fi înaintată preşedintelui SUA pentru promulgare.

Ce impact va avea legea

Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea explică, joi seară, ce înseamnă pentru România proiectul de lege adoptat de SUA pentru dezvoltarea Mării Negre, respectiv mai multă securitate, mai multe investiţii străine, linişte şi siguranţă pentru cetăţenii români. La rândul său, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a apreciat că este o zi istorică pentru Parteneriatul Strategic dintre cele două ţăr, potrivit News.ro.

”Congresul SUA a adoptat proiectul de lege privind strategia de securitate şi dezvoltare a Mării Negre. Legea merge la promulgare la preşedintele Joe Biden”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul Ştefan Radu Oprea.

Acesta explică ce înseamnă pentru România proiectul de lege adoptat:

  1. mai multă securitate în urma elaborării acestei strategii care ne poate conferi rolul de lideri regionali,
  2. mai multe investiţii străine, adică mai multe locuri de muncă,
  3. linişte şi siguranţă pentru cetăţenii români.

”Proiectul a fost iniţiat bipartizan de senatorii democrata Jeanne Shaheen şi republicanul Mitt Romney şi ulterior susţinut de foarte mulţi congressmeni. Pentru România a fost un efort de susţinere a acestui proiect de peste doi ani în care am încercat să convingem cât mai mulţi senatori şi reprezentanţi să voteze acest proiect. Le-am vorbit despre situaţia reală din această parte a lumii, despre nevoia de stabilitate şi securitate, dar şi despre oportuniţăţile care se vor naşte pentru companiile americane, a mai transmis ministrul.

La rândul său, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a apreciat că este o ”zi istorică pentru Parteneriatul Strategic România-SUA”.

”România este pregătită să colaboreze cu SUA la această strategie atât de necesară, consolidând securitatea şi stabilitatea regională”, a swcris Tîlvăr pe Twitter.

Pașaportul, vă rog! Fundația unui deputat rus oferă GRU date despre cetățenii străini cu care interacționează, pentru ca aceștia să fie recrutați

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here