Preşedintele Vladimir Putin s-a confruntat cu o dublură a sa generată de inteligenţa artificială

    Sursa foto: Ria Novosti

    Preşedintele rus Vladimir Putin a părut să rămână fără cuvinte pentru scurt timp, joi, atunci când şi-a văzut o versiune de-a sa generată de inteligenţa artificială, relatează Reuters, citată de Agerpres.

    ‘Dublura’ a folosit ocazia de a-i adresa o întrebare lui Putin în timpul conferinţei de presă anuală în care şeful statului rus primeşte întrebări prin videoconferinţă din întreaga ţară.

    ”Vladimir Vladimirovici, salut, sunt un student la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg. Doresc să vă întreb dacă este adevărat că aveţi o mulţime de dubluri?”, a întrebat ‘dublura’, provocând râsete în rândul publicului prezent cu Putin în sală la Moscova.

    ”Şi de asemenea: Care este opinia dumneavoastră despre pericolele pe care inteligenţa artificială le aduce în viaţa noastră?”, a continuat ‘dublura’ lui Putin.

    După această întrebare, Vladimir Putin a părut puţin ezitant, după care a răspuns: ”Văd că păreţi să arătaţi ca mine şi aveţi vocea mea. Dar m-am gândit la asta şi am decis că singura persoană care trebuie să arate ca mine şi să vorbească cu vocea mea sunt eu”.

    „Asta e prima mea dublură, de altfel”, a adăugat el.

    În special în presa occidentală au existat speculaţii conform cărora Vladimir Putin are una sau mai multe sosii pentru a-l înlocui la unele apariţii publice ca urmare a unor presupuse probleme de sănătate. Kremlinul a respins aceste speculaţii, declarând că sănătatea preşedintelui Putin este excelentă.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here