VIDEO | Ce și-au spus Kim Jong Un și Putin în primul lor schimb de cuvinte, în Rusia

Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit, miercuri, la un centru spaţial din estul Rusiei, înaintea unor discuţii anticipate privind armele şi la doar câteva ore după ce Coreea de Nord a lansat două rachete balistice în apele din largul Peninsulei Coreene, transmite CNN, potrivit News.ro.

Întâlnirea faţă în faţă de la cosmodromul Vostocini, este considerată o evoluţie semnificativă, reunind doi lideri care sunt din ce în ce mai izolaţi pe scena mondială şi care vine pe fondul războiului prelungit şi ezitant al Rusiei în Ucraina şi al sancţiunilor paralizante ale ONU.

O înregistrare video difuzată, miercuri, de Kremlin i-a arătat pe cei doi lideri dându-şi mâna, în timp ce imaginile arată atât steagul rusesc, cât şi cel nord-coreean fluturând în faţa clădirii.

„Vă mulţumim că ne-aţi invitat şi ne-aţi primit, în ciuda programului dumneavoastră încărcat”, a putut fi auzit Kim spunându-i lui Putin, care a întrebat despre călătoria sa.

În interiorul cosmodromului Vostocini, cei doi lideri au putut fi văzuţi făcând un tur al centrului spaţial.

Un jurnalist de la media de stat Russia 1 a declarat că Kim a pus „o mulţime de întrebări foarte detaliate” despre cum funcţionează cosmodromul şi ce rachete se lansează de la centru.

Kim a sosit în Rusia marţi, potrivit presei de stat, la bordul trenului său privat puternic blindat, însoţit de lideri de partid, inclusiv de un oficial militar de rang înalt responsabil cu programele de rachete balistice ale ţării, potrivit unor fotografii împărtăşite de presa de stat nord-coreeană.

În timpul unei opriri în oraşul de frontieră Khasan marţi, unde Kim a fost întâmpinat de oficiali ruşi, liderul nord-coreean a declarat că deplasarea sa în Rusia este o „manifestare clară” a faptului că Phenianul „acordă prioritate importanţei strategice” a relaţiilor dintre Moscova şi Phenian, a relatat presa de stat.

Ce șanse de nuntă are povestea de amor dintre Kim și Putin. De ce China încasează deja „darul”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here