VIDEO | Cel mai mare acvariu cilindric din lume s-a spart la Berlin. Două persoane au fost rănite

Un acvariu din Berlin, în care se aflau circa 1.500 de peşti exotici, a explodat vineri dimineaţă revărsând 1 milion de litri de apă şi resturi pe o arteră importantă din aglomeratul cartier Mitte, au anunţat serviciile de urgenţă, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

 

Circa 100 de membri ai echipajelor de intervenţie s-au prezentat rapid la locul incidentului produs într-un complex de agrement din capitala germană, care include un hotel Radisson, un muzeu, precum şi acvariul.

 

Sea Life Berlin oferea tururi într-un ascensor cu pereţii din sticlă ale acvariului Aquadom, care era, potrivit centrului de agrement, cel mai mare acvariu cilindric de sine stătător din lume, cu o înălţime de 14 metri.

Două persoane au fost rănite de fragmente din sticlă, iar poliţia a evacuat hotelul din complex de teama unor avarii la structura clădirii.

 

”Pur şi simplu haos. Întreg acvariul a explodat, iar ceea ce a rămas este complet distrus. O mulţime de peşti morţi, resturi”, a declarat pentru Reuters Sandra Weeser, unul dintre oaspeţii hotelului.

Câini de căutare şi salvare au cercetat parterul clădirii întrucât resturile împrăştiate peste tot au împiedicat accesul salvatorilor, dar nu au fost descoperite victime, a scris pe Twitter departamentul de pompieri din Berlin.

Un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri a declarat pentru Reuters că nu se cunoaşte cauza exploziei acvariului AquaDom.

 

Sea Life a anunţat pe pagina sa de internet că va rămâne închis vineri în urma incidentului. Compania nu a răspuns imediat unei solicitări pentru comentarii din partea Reuters.

Nici departamentul de pompieri şi nici poliţia nu au oferit detalii despre soarta peştilor, deşi poliţia a scris pe Twitter că ”s-au produs pagube marine incredibile”.

Cele circa 350 de persoane care erau cazate la hotelul din complex au fost sfătuite să-şi facă bagajele şi să părăsească clădirea, a precizat purtătorul de cuvânt al departamentului de pompieri.

 

Mai multe autobuze au fost trimise la acest complex pentru a oferi adăpost oaspeţilor hotelului care evacuau clădirea, în contextul temperaturilor exterioare de aproximativ -7 grade Celsius înregistrate în Berlin, a precizat poliţia.

Echipele de intervenţie au închis circulaţia pe o arteră importantă din apropierea complexului, care face legătura între Alexanderplatz şi Poarta Brandenburg în Berlin, din cauza volumului mare de apă care s-a revărsat din clădire.

 

Acvariul a fost reamenajat în 2020, potrivit site-ului complexului DomAquaree. În timpul operaţiunii de reamenajare, întreaga cantitate de apă a fost extrasă din rezervor, iar peştii au fost mutaţi în acvarii aflate în subsolul clădirii, unde se află şi o facilitate de îngrijire a peştilor, potrivit aceluiaşi site.

*Cauzele dezastrului, necunoscute

Compania care deţine un acvariu care a explodat vineri în interiorul unui hotel din Berlin şi-a exprimat „consternarea faţă de accident”, relatează dpa, citată de Agerpres.

Motivul exploziei produse la uriaşul cilindru plin cu apă este încă „total neclar”, a spus un purtător de cuvânt al Union Investment, Fabian Hellbusch.

„În prezent, încercăm să obţinem o imagine mai precisă a situaţiei şi a prejudiciului cauzat în coordonare cu poliţia şi pompierii la faţa locului”.

Regretăm profund că un număr mare de peşti ţinuţi în Aquadom … au murit din cauza distrugerii severe a cilindrului din acrilic şi a scurgerii de apă”, a spus compania. Alte acvarii mai mici nu au fost distruse, notează sursa citată.

Lucrări de construcţie şi o revizie generală la aquadome au avut loc în 2019 şi 2020. După o pauză impusă de coronavirus, acvariul a fost redeschis în 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here