VIDEO | Cel puţin șapte morţi şi peste 100 de răniţi după ce o rachetă rusă a lovit piaţa centrală a oraşului ucrainean Cernihiv

Sursa: captură video

Şapte persoane, inclusiv un copil de 6 ani, au fost ucise şi 117 rănite după ce o rachetă rusească a lovit piaţa centrală din oraşul istoric Cernihiv, din nordul Ucrainei, relatează Reuters şi BBC, citate de News.ro.

UPDATE – Un nou bilanţ oferit de autorităţile locale indică şapte morţi şi 117 răniţi. Dintre aceştia, o fetiţă care se află în stare gravă, a fost transportată de urgenţă la Kiev. Potrivit BBC, este posibil ca atacul – cel mai probabil comis cu rachetă balistică – să fi vizat clădirea teatrului, întrucât acolo se desfăşura o reuniune a producătorilor de drone. Însă, potrivit unei organizatoare, locul de întâlnire fusese anunţat cu doar câteva ore înainte.

UPDATE – Noul bilanţ, de şapte morţi şi 90 de răniţi, a fost anunţat de Ministerul de Interne de la Kiev.

12 dintre răniţi sunt copii şi 10 sunt agenţi de poliţie.

 

Ministerul de Interne a declarat, de asemenea, că acoperişul teatrului a fost distrus în timpul atacului.

Cernihiv este un oraş cu bulevarde pline de verdeaţă şi biserici vechi de secole, situat la aproximativ 145 km la nord de capitala Kiev.

Forţele aeriene de la Kiev declaraseră sâmbătă dimineaţa devreme că armata ucraineană a doborât 15 din cele 17 drone Shahed, de fabricaţie iraniană, lansate de Moscova în atacurile de peste noapte.

ŞTIREA INIŢIALĂ: 

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 37 rănite după ce o rachetă rusă a lovit piaţa centrală din oraşul ucrainean Cernihiv, din nordul ţării, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne de la Kiev, transmite Reuters.

Oamenii se îndreptau spre biserică pentru a celebra o sărbătoare religioasă când a avut loc atacul, a precizat ministerul, adăugând că 11 dintre răniţi sunt copii.

„O rachetă rusească a lovit chiar în centrul oraşului, în Cernihivul nostru, o piaţă, universitatea politehnică, un teatru”, a postat pe Telegram preşedintele Volodomir Zelenski, care se află într-o vizită de lucru în Suedia. „O sâmbătă obişnuită, pe care Rusia a transformat-o într-o zi de durere şi pierdere”, a adăugat el.

„Iată ce înseamnă să trăieşti lângă un stat terorist. Acesta este lucrul împotriva căruia ne unim întreaga lume”, a scris Zelenski şi pe reţeaua X, precizând că sunt victime şi transmiţând condoleanţe.

„Îndemn lumea să se opună terorii ruseşti. Oferiţi Ucrainei instrumente suplimentare pentru a proteja viaţa. Pentru ca viaţa să câştige, Rusia trebuie să piardă acest război”, a arătat Zelenski, aflat în Suedia.

O scurtă înregistrare video care însoţeşte postarea lui Zelenski arată resturi împrăştiate în piaţa din faţa teatrului regional, unde maşinile parcate au fost grav avariate. De asemenea, un cadavru poate fi văzut pentru scurt timp în videoclip, în interiorul unei maşini.

În ultima vremea, Rusia a atacat tot mai des cu rachete şi drone oraşe ucrainene aflate departe de linia frontului. Forţele ruseşti au invadat Cernihivul după începerea ostilităţilor, la 24 februarie 2022, dar ulterior acestea au fost respinse de armata ucraineană. De la retragerea Rusiei din nordul Ucrainei, această regiune a fost ferită de atacuri de amploare, cele mai grele lupte fiind concentrate în estul şi sudul ţării.

Războiul în imagini – Zilele 540 și 541

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here