Fostul senator PSD Șerban Nicolae a dat publicității un mesaj, cu ocazia împlinirii vârstei de 91 de ani de către Ion Iliescu, în care susține că mineriada din iunie 1990 „i-a fost organizată” lui Iliescu. Imaginile video de acum peste 30 de ani sunt însă elocvente. Iliescu îi îndemna pe mineri, în zorii zilei de 14 iunie 1990, să reocupe Piața Universității (vezi video din final)

Pentru unii (săracii de ei…) Ion Iliescu este un comunist retrograd care a dat o lovitura de stat, a chemat minerii să bată Opoziția, i-a interzis regelui Mihai revenirea în România și a încercat să duca România spre Rusia.

Pentru realitate, lucrurile stau astfel:

Critic deschis și asumat al regimului Ceaușescu, este marginalizat și urmărit ‘la vedere’ (pentru intimidare) de Securitate. La Europa Liberă este prezntat că o alternativă democratică, de dorit după înlăturarea lui Ceaușescu. De ‘comunist’ ce era…

Căștiga primele alegeri prezidențiale libere și democratice cu 85%. În loc să depună jurământul de președinte ales al României (ceremonie programată inițial pentru 14 iunie 1990), i se organizează o ‘mineriadă’. E făcut responsabil de violențele cu care ‘a urmărit intimidarea Opoziției’!?!? și depune jurământul abia în 18 iunie 1990. Intimida Opoziția după ce câștigase alegerile cu 85%…

Se implică personal pentru ca regele Mihai să facă prima vizită în țară de după abdicare, eveniment ce are lor în primăvara anului 1992. În 1997, după ce nu mai era președintele României, este invitat la masă de regele Mihai, la reședința acestuia de la Versoix, Elveția, păstrând mereu comunicarea și bunele relații. În 1997…

Nu am spus nimic nou. Ion Iliescu, președintele României”, a scris Șerban Nicolae pe Facebook.

Șerban Nicolae a fost consilier al lui Ion Iliescu pe când acesta era președinte al României. Nicolae a părăsit PSD după ce a fost scos de pe listele de candidați la parlamentare de către actuala conducere a partidului. Nicolae a candidat apoi pe listele PER, fară succes.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here