VIDEO | Explozii și împușcături în Crimeea

Sursa: TASS

În orașul Djankoi, din nordul Crimeei anexate, s-au produs mai multe explozii, luni seară, potrivit localnicilor, citați de Meduza.

Potrivit unor relatări neconfirmate, orașul a fost atacat de drone. Judecând după sunetele din filmările martorilor oculari, Djankoi ar fi putut fi atacat de drone kamikaze.

Locuitorii scriu pe rețelele de socializare că în oraș se trage. Canalul de Telegram, „Vântul Crimeei”, a distribuit o înregistrare pe care, probabil, se aud sunete de explozii și împușcături. Canalul Telegram „Ucraina Acum” publică un videoclip în care se aud explozii. Nu a putut fi confirmată imediat autenticitatea acestor înregistrări.

Presa pro-guvernamentală rusă relatează că în Djankoi operează un sistem de apărare aeriană. Publicul ucrainean susține că dronele sunt mitraliate.

Mash scrie că, potrivit primelor informații, epava uneia dintre drone a lovit un magazin alimentar, vânzătorul fiind rănit..

Consilierul desemnat de Rusia pentru liderul Crimeei, Oleg Kriucikov, a îndemnat lumea să nu răspândească zvonuri. Oficial, autoritățile din regiunea anexată nu au comentat incidentul.

În Djankoi există o bază militară rusă și un aerodrom. În plus, localitatea este traversată de o cale ferată care duce spre partea ocupată a regiunii Herson, din Ucraina.

VIDEO | Curtea de la Haga a emis mandate de arestare pe numele lui Vladimir Putin și a Mariei Lvova-Belova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here