Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat duminică într-un interviu acordat CNN că finalizarea gazdoctului Nord Stream 2 depinde, în fond, de constructorii acestuia, în pofida faptului că Washingtonul i se opune, relatează Reuters, citată de Agerpres.


Întrebat dacă SUA pot face ceva pentru a opri proiectul gazoductului, Blinken a spus că „la urma urmelor depinde de cei care vor să-l construiască şi să-l finalizeze”.

„Am vrut doar să ne asigurăm că opoziţia noastră faţă de conductă este bine înţeleasă”, a precizat secretarul de stat.

Miercuri, Antony Blinken l-a atenţionat pe omologul său german Heiko Maas că impunerea de către SUA de sancţiuni împotriva acestui conducte ce urmează să aducă gaz din Rusia în Germania este o posibilitate reală şi că opoziţia Washingtonului faţă de construirea ei este „lipsită de ambiguitate”.

Criticii conductei afirmă că traseul acesteia, ce trece prin Marea Baltică şi ocoleşte Ucraina, va priva Kievul de încasări substanţiale din tranzit şi poate submina eforturile ucrainene de a contracara agresiunile din partea Rusiei. Kremlinul insistă că este vorba de un proiect comercial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here