VIDEO | Florin Cîțu: Doamna preşedinte al Senatului vrea să scoată USR de la guvernare. Un demers hilar, succes!

Premierul Florin Cîţu a afirmat miercuri că preşedintele Senatului, Anca Dragu (foto), vrea să scoată USR PLUS de la guvernare prin sesizarea către CCR în care solicită ca prim-ministrul să fie obligat să numească noi miniştri, adăugând că demersul este „hilar”.

 

„Eu cred că doamna preşedinte al Senatului vrea să scoată USR de la guvernare, pentru că asta înţeleg, de fapt. Şi înţeleg că doamna spune că trebuie să vin cu noi miniştri. Dacă se schimbă configuraţia Guvernului, nu pot să fie miniştri de la USR PLUS. Deci, (…) ne spune să scot USR de la guvernare. Este un demers hilar, cel puţin, dar succes!”, a declarat Florin Cîţu la Palatul Victoria, informează Agerpres.

Preşedintele Senatului a sesizat, miercuri, Curtea Constituţională asupra unui conflict juridic de natură constituţională dintre Guvern şi prim-ministru, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte.

„Solicit instanţei de contencios constituţional să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi prim-ministru, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, născut din încălcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la obligativitatea obţinerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale, efectuate după schimbarea compoziţiei politice a Guvernului. De asemenea, cer obligarea prim-ministrului la a formula propuneri de miniştri şi a le înainta Parlamentului în vederea pronunţării asupra noii compoziţii politice a Guvernului”, a arătat Dragu într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Parlamentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here