Imagini revoltătoare au fost înregistrate în curtea Spitalului Județean Neamț, în noaptea de 5 spre 6 octombrie. Paciențimajoritatea în vârstă – peste 70 de ani – care s-au dus la Urgențe cu probleme de sănătate, au fost ținuți ore în șir afară și tot acolo au fost tratați și li s-au recoltat probe de sânge și de urină. Medicul Silviu Verzea, directorul interimar al Spitalului Judetean Neamț, a demisionat în urma scandalului iscat de imaginile publicate, informează tvmneamt.ro .

Scenele au fost surprinse după miezul nopții. Mai mulți pacienți, cei mai mulți în vârstă, așteptau afară, așezați pe scaune sau plimbându-se prin curte, să fie preluați de e medici. Oamenii așteptau de ore bune afară, în frig, unii chiar și de 12-14 ore. Oamenii au fost tratați sub cerul liber și tot în curtea spitalului li s-au recoltat probe pentru analizele medicale.

Astfel, un bărbat care stătea în curtea spitalului de multe ore a spus că i s-au recoltat probe de sânge sub cerul liber; de urină tot afară, în tufele de lângă spital. O femeie a fost filmată cu perfuzia tot afară, în frig,  așezată pe un scaun pe asfalt, cu stativul lângă ea.

Potrivit sursei citate, acești pacienți care au ajuns la Spitalul Județean au fost considerați suspecți de Covid-19, motiv pentru care nu li s-a permis accesul în spital sau în corturile din curtea acestuia.

Conducerea spitalului, DSP-ul și Consiliul Județean, care administrează unitatea, nu au avut nicio reacție după apariția imaginilor, însă, potrivit jurnaliștilor tvmneamt.ro, pacienții au dispărut din curte după câteva ore.

Spitalul Județean Neamț- Pacienți ținuți ore intregi în curte, sub cerul liber, bătrâni de peste 70 de ani, stau de 10, 12 sau 14 ore fără apă și fără alimente

Spitalul Județean Neamț- Pacienți ținuți ore intregi în curte, sub cerul liber, bătrâni de peste 70 de ani, stau de 10, 12 sau 14 ore fără apă și fără alimente. Citeste mai multe detalii AICI http://tvmneamt.ro/video-pandemia-bate-omenia-spitalul-judetean-neamt-lagar-de-exterminare-autoritatile-tac-malc/

Publicată de TVMneamţ.ro pe Luni, 5 octombrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here