VIDEO | Klaus Iohannis, la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă: Provocările şi ameninţările, inclusiv din registrul neconvenţional se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut

    Sursa: Presidency.ro

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, în cadrul ceremoniei de inaugurare a sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă (E-ARC), că acesta reprezintă un „instrument absolut necesar”, exprimându-şi convingerea că va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual, informează Agerpres.

    Iohannis a arătat că Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă reprezintă o iniţiativă a României implementată ‘cu energie şi eficienţă’.

    „Am încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea şi interesul Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi al partenerilor noştri la nivel internaţional, va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual. Zilnic observăm că provocările şi ameninţările, inclusiv din registrul neconvenţional, la adresa statelor şi societăţilor care fac parte din comunitatea europeană şi euroatlantică de valori se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut. Este, aşadar, necesar ca vigilenţa noastră, pe toate palierele, să crească. Şi avem nevoie, prin urmare, de conceptele şi instrumentele de acţiune adecvate pentru a răspunde pe măsură. Rezilienţa este un astfel de concept esenţial, iar Centrul inaugurat astăzi este, fără îndoială, un astfel de instrument absolut necesar”, a arătat preşedintele în alocuţiunea sa.

     

    Potrivit acestuia, din ce în ce mai des, situaţii noi şi „extrem de complexe” demonstrează că efortul de consolidare a rezilienţei faţă de provocări trebuie să implice niveluri multiple ale administraţiei şi societăţii. Iohannis a adăugat că democraţiile „sunt vizate în special de astfel de ameninţări”, dar că, pe termen lung, tot acestea sunt şi „cel mai bine echipate” pentru a le răspunde.

    „Rezilienţa societală, pe care tocmai am evocat-o, este doar o parte a problematicii mai complexe a rezilienţei şi un indicator în sine al complexităţii activităţii pe care Centrul inaugurat astăzi va trebui să o desfăşoare. Contextul pandemic a evidenţiat şi mai pregnant realitatea că rezilienţa trebuie să fie un obiectiv central al demersurilor noastre, la nivel naţional, dar şi în cadrul organizaţiilor internaţionale din care facem parte. Fără doar şi poate, orice eveniment disruptiv accelerează anumite tendinţe, dar un context inedit şi defavorabil reclamă raţiune şi fapte. Aşa a început acţiunea României de creare a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă”, a precizat preşedintele.

    El a adăugat că E-ARC răspunde contextului actual, dar şi unui „set întreg de provocări şi ameninţări care se manifestau deja” la nivel internaţional: provocările generate de tehnologiile emergente şi disruptive, provocările la adresa sistemelor de comunicaţii sau a infrastructurii de transporturi, necesitatea unui răspuns eficient la crize sau asigurarea post-criză a continuităţii guvernării şi a serviciilor esenţiale.

    „Crearea acestui Centru reprezintă încă un exemplu al angajamentului ferm al României pentru securitatea europeană şi euroatlantică şi al capacităţii noastre de a promova iniţiative care aduc valoare adăugată în acest scop. Prin decizia de a internaţionaliza acest Centru, vom promova obiectivele României, ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene în domeniul rezilienţei. Dorim ca această instituţie să devină un pol de excelenţă şi furnizor de expertiză pentru NATO şi Uniunea Europeană, respectiv pentru statele membre şi partenere ale celor două organizaţii”, a spus el.

    Iohannis a mai precizat că România demonstrează în acest fel că îşi îndeplineşte angajamentele şi că „nu mai este doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate”.

    La ceremonia de inaugurare sunt prezenţi: ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, şi vicepreşedintele Comisiei Europene pentru relaţii interinstituţionale şi prognoză, Maros Sefcovic.

    1 COMENTARIU

    1. A trebuit sa asteptam 31 de ani ca miracolul sa se intimple .Abia acum suntem pe drumul cel bun . Coalitia de guvernare , atit de greu formata , face pasi uriasi in a pune in practica doleantele cetatenilor . Pe ici pe colo mai sunt unii ce mormaie pe la colturi ,mai sunt unii ce inca nu vor sa se vaccineze sau sa respecte regulile , mai sunt unii ce se bat singuri in piept mai ceva ca King Cong cel fioros si arata inexistenta virusului , mai sunt altii ce au uitat zicerea – lauda-ma gura sa iti dau friptura si se auto propulseaza, ca si rachetele Sputink ,ca singurul cunoscator al Romaniei si al PNL.Unii viseaza inca motiuni de cenzura, altii cuprinsi de dor vor pusculita plina cu AUR , dar ce sa faci totul este in zadar . Premierul Citu bate toate recordurile si in materie de pandemie si relaxare si in materie de PNNR si in constructia de autostrazi si in aducerea de fonduri pentru spitale nou construite si uite cum timpul trece si ne vom vedea peste opt ani tot cu CITU premier .

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here