Prim-ministrul Ludovic Orban, întrebat cum comentează faptul că premierul ungar, Viktor Orban, a postat pe Facebook o imagine a Ungariei mari, care îngloba şi Transilvania, a afirmat că „vrabia mălai visează”.

Pe de altă parte, întrebat ce părere are despre punctul de vedere al deputatului PMP Marius Paşcan, care a cerut „plasarea UDMR în afara legii”, Ludovic Orban a precizat că nu susţine astfel de măsuri.
 


Partidul Naţional Liberal este un partid care susţine libertatea de asociere. Asta nu înseamnă că vom susţine vreodată proiecte de lege anticonstituţionale şi care afectează unitatea, indivizibilitatea, ceea ce este prevăzut în Constituţie. (…) România este una dintre ţările care asigură cele mai largi drepturi pentru minorităţile naţionale, lucru pentru care a fost apreciată atât la nivel european, cât şi la nivel internaţional şi nu cred că sunt necesare astfel de proiecte (de scoatere a UDMR în afara legii – n.r.)”, a declarat Orban, în cadrul unei conferinţe de presă, la Academia Tehnică Militară, informează Agerpres. 

Context

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a postat miercuri pe Facebook o imagine cu globul pământesc de dinainte de 1920, când Transilvania era încorporată în Ungaria mare.

Postarea premierului ungar face referire la examenele de istorie ale elevilor, dar aluzia la Tratatul de la Trianon și la recenta dispută politică legată de autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc este una evidentă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here