VIDEO | Migraţia clandestină către UE este un fenomen care trebuie combătut, susţin candidaţii la preşedinţia Comisiei

Sursa foto: captură video

Migraţia clandestină către Europa este un fenomen care trebuie să fie combătut, însă migranţilor care ajung în mod legal în Uniunea Europeană trebuie să le fie respectate drepturile, au afirmat joi mai mulţi participanţi la dezbaterea dintre candidaţii la preşedinţia viitoarei Comisii Europene, transmite Agerpres.

 

Reprezentanta Verzilor Europeni, Terry Reintke, a susţinut că, în contextul îmbătrânirii populaţiei sale, Europa are nevoie de migranţi, dar trebuie găsite căi legate pentru venirea acestora.

Ea a atras atenţia asupra numărului mare de decese înregistrate pe Mediterana, pe care numeroşi migranţi încearcă să o traverseze folosind ambarcaţiuni improprii, plecând din nordul Africii.

”Atunci când oamenii sunt în pericol de moarte pe mare, te duci şi încerci să îi salvezi. (…) Acum, trebuie să lucrăm la migraţia economică, trebuie să fie stabilite cote şi să ţinem sub control migraţia”, a subliniat candidatul Renew Europe Now, Sandro Gozi.

Candidata PPE, Ursula von der Leyen, a ţinut să precizeze că ”doar Uniunea Europeană decide cine vine şi în ce condiţii, nu traficanţii şi călăuzele”. ”Cei care ajung aici ilegal trebuie să se întoarcă în ţările lor”, a afirmat ea.

Şefa în exerciţiu a executivului comunitar a adăugat că este important să se acorde atenţie, de asemenea, ţărilor de tranzit şi celor de origine ale migranţilor; Bruxellesul acordă atenţie investiţiilor în educaţie, astfel încât tinerii din ţările respective să poată veni legal în UE pentru a studia.

”Trebuie să fim gata să primim aceşti oameni şi să respectăm drepturile fundamentale ale omului”, a spus Walter Baier, reprezentantul Stângii Europene.

Candidatul socialiştilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene, luxemburghezul Nicolas Schmit, şi-a exprimat sprijinul faţă de Pactul pentru migraţie şi azil, adoptat în această primăvară şi a evidenţiat importanţa respectării drepturilor omului şi a valorilor UE. ”Ceea ce se întâmplă cu refugiaţii care sunt respinşi în deşert nu înseamnă valori europene. Eu susţin Pactul pentru migraţie şi azil. Nu este ideal, el trebuie şi poate fi îmbunătăţit, însă mereu trebuie avute în vedere şi respectate valorile fundamentale ale UE”, a declarat el.

POLITICO: Candidaţii favoriţi din fiecare ţară UE pentru viitoarea Comisie Europeană. Din România: preşedintele Klaus Iohannis

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here