VIDEO | Mii de fermieri protestează cu tractoarele la Bruxelles împotriva acordului UE-Mercosur / Poliţia foloseşte tunuri cu apă şi gaze lacrimogene

Sursa: captură video

Bruxelles-ul, care găzduieşte reuniunea liderilor europeni, se confrunta joi cu perturbări majore din cauza unei manifestaţii ample a fermierilor. Încă de la răsărit, sute de tractoare s-au îndreptat spre capitală, provocând întârzieri importante şi blocaje pe principalele rute de acces, traficul fiind complet întrerupt în unele locuri. Situaţia s-a tensionat în cursul dimineţii în anumite zone, în special în apropierea pieţei Luxemburg, unde poliţia a folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene după ce s-a aruncat cu diverse obiecte şi au fost aprinse focuri în mai multe locuri, relatează La Libre Belgique, potrivit News.ro.

Mii de fermieri erau aşteptaţi să protesteze faţă de politica agricolă europeană (PAC), faţă de reducerile prevăzute în bugetul PAC şi faţă de proiectul de acord de liber-schimb între UE şi Mercosur, precum şi faţă de taxa oentru emisiile de carbon.

În capitală, numeroase drumuri şi tuneluri sunt închise, în special în cartierul european şi pe Petite Ceinture. Transportul public este, de asemenea, afectat: mai multe linii de autobuz sunt întrerupte sau deviate, iar serviciul public de transport îi avertizează pe clienţi să se aştepte la întârzieri.

Un important dispozitiv poliţienesc este desfăşurat în jurul instituţiilor europene.

Mai mulţi manifestanţi au aruncat cu cartofi în poliţişti, prezenţi în număr mare în faţa Parlamentului European, care au ripostat cu tunuri cu apă şi gaze lacrimogene.

Un tractor a forţat un baraj al poliţiei,

 

Liderii UE se reunesc pentru a lua o decizie cu privire la finanțarea Ucrainei în 2026-2027