VIDEO | Ministrul Apărării: Avioanele AWACS au ajuns la Bucureşti. Vor transmite NATO informaţii despre orice mişcare de la graniţa Alianţei

Sursa: Flickr

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr a anunţat marţi că avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) au ajuns la Bucureşti, de unde vor transmite NATO informaţii despre orice mişcare tactică şi operaţională de la graniţa Alianţei. România şi Aliaţii sunt în siguranţă, a mai spus ministrul, relatează News.ro.

”Avioanele de supraveghere AWACS (Airborne Warning and Control System) au ajuns la Bucureşti, de unde vor transmite NATO informaţii despre orice mişcare tactică şi operaţională de la graniţa Alianţei”, a afirmat ministrul Apărării într-o postare.

”În contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO va monitoriza activitatea militară pe flancul estic, cu ajutorul aeronavelor AWACS. România şi Aliaţii sunt în siguranţă!”, mai spune Tîlvăr.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat, vineri, într-o postare pe Facebook, că aeronava AWACS poate detecta avioane de la sute de kilometri depărtare, ”contribuind categoric la apărarea teritoriului NATO şi, implicit, al României”.

Mircea Geoană a apreciat că ”acest ochi atotvăzător din cer va furniza României, prin NATO, informaţii critice, în timp real, despre orice mişcare tactică şi operaţională şi va sprijini sistemul Alianţei de alertă rapidă”.

”Cerul şi teritoriul României sunt in deplină în siguranţă”, a adăugat Mircea Geoană.

Ambasadorul Germaniei, despre misiunea NATO AWACS din România a militarilor germani

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here