Ambasadorul Germaniei, despre misiunea NATO AWACS din România a militarilor germani

Misiunea NATO AWACS din România a militarilor germani, care va fi condusă de generalul de brigadă Ştefan Neumann, reprezintă un semnal important de solidaritate transatlantică şi europeană, afirmă ambasadorul Peer Gebauer, în contextul în care Alianţa Nord-Atlantică va reloca în ţara noastră trei dintre avioanele sale de recunoaştere AWACS de la baza militară germană din Geilenkirchen, de lângă Aachen, pentru întărirea Flancului sud-estic al teritoriului aliat, informează Agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Germaniei în România, primele două AWACS (Airborne Warning and Control System) vor sosi marţi la baza militară a Aeroportului ‘Henri Coandă’ din Bucureşti.

„Misiunea va fi condusă de generalul de brigadă german Ştefan Neumann şi va dura câteva săptămâni. În total, aproximativ 180 de militari NATO vor fi dislocaţi la Baza Aeriană Otopeni în cadrul unei echipe multinaţionale”, se arată în comunicat.

Ambasadorul Germaniei, Peer Gebauer, care va fi prezent la sosire, a declarat cu această ocazie că misiunea NATO a militarilor germani în România reprezintă un semnal important de solidaritate transatlantică şi europeană.

„Mă bucur că Germania are o contribuţie esenţială la misiunea NATO AWACS din România. Comanda acestei misiuni de către generalul de brigadă german Ştefan Neumann şi marele contingent german de militari participanţi din mai multe state membre NATO demonstrează încă o dată că suntem alături de partenerii noştri români. Războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei marchează un „punct de cotitură”. Şi aici, în România, resimţim efectele acestui război cumplit. Cu ajutorul aeronavelor de recunoaştere AWACS în cadrul NATO, se aduce o contribuţie importantă la consolidarea Flancului sud-estic şi la susţinerea sistemului de avertizare timpurie al NATO. Este un semnal important de solidaritate transatlantică şi europeană”, afirmă Peer Gebauer, citat în comunicat.

În acelaşi context, generalul de brigadă Ştefan W. Neumann afirmă că misiunea NATO AWACS în România va aduce o contribuţie importantă la misiunile de recunoaştere şi supraveghere pe Flancul estic al NATO.

„Cu ajutorul Airborne Early Warning and Control System, NATO are la dispoziţie o capacitate de supraveghere aeriană şi maritimă puternică şi flexibilă. Bine pregătiţi, vom efectua în curând şi zboruri de la Bucureşti pentru o perioadă limitată de timp, aducând astfel o contribuţie importantă la misiunile de recunoaştere şi supraveghere pe Flancul estic al NATO. În timpul pregătirii, am fost impresionat de sprijinul atât profesional, cât şi flexibil oferit de forţele armate române. Acest lucru ilustrează cât de bine funcţionează NATO”, a declarat Ştefan W. Neumann, conform comunicatului.

Aeronave AWACS NATO ajung în România pentru zboruri de recunoaştere şi supraveghere pe teritoriul Alianţei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here