VIDEO | Nicolae Ciucă anunţă că măsurile pentru combaterea preţurilor la energie şi gaz se vor aplica un an de zile. Care sunt tarifele şi cine va beneficia de ajutor

Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, că s-a decis aplicarea unor măsuri pentru combaterea preţurilor la energie şi gaz pe durata unui an de zile, informează News.ro.

”Ne-am asigurat că România are suficiente stocuri de gaze din depozite pentru gestionarea perioadei sezonului rece. Monitorizăm şi evaluăm permanent intrările şi ieşirile de gaze naturale pe toate grupele din ţară pentru a putea lua, în funcţie de evoluţia situaţiei, măsurile necesare pentru a asigura continuitatea în aprovizionarea cu gaze naturale”, a declarat, joi, premierul Nicolae CIucă, într-o conferinţă de presă.

Acesta a precizat că s-au luat decizii în cadrul reuniunii Comitetului interministerial pentru energie.

”Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi la gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor asigura ta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie”, a mai afirmat premierul.

La electricitate, pentru clienţii casnici s-a stabilit introducerea unei tarif social de 0,68 lei pe kilowat cu TVA inclus pentru gospodăriile cu consum lunar de până la 100 de kW.

”Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum. Alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 de kW vor beneficia de tariful de 0,8 lei pe kilowatt cu TVA inclus”, a mai airmat premierul.

Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei.

Premierul a anunţat şi măsurile pentru clienţii non-casnici:
”Pentru clienţii non-casnici, IMM, micro-întreprinderi, mici şi mijlocii, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri precum şi alte astfel de instituţii va fi un tarif unic de un leu pe kilowat de asemenea cu TVA inclus. Impactul estimat pentru măsurile de spriijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde lei. Pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costului cu până la 20%. În total. impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici şi non-casnici este, pentru electricitate, în valoare de 9,16 miliarde lei până la sfârşitul acestui an”, a mai transmis premierul.
Se vor acorda, de asemenea, ajutoare entru facturile la gaz.
”La gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1200 de metri cubi vor beneficia de un tarif de 0,31 RON pe kilowatt. Impact estimat – 2,8 miliarde RON până la sfârşitul anului. Pentru consumatorii non-casnici, costul gazului natural va fi de 0,37 lei pe kW, la IMM,  instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri şi alte asemenea instituţii, excluzând marii consumatori care vor beneficia de scheme separate. Impact estimat 2,5 miliarde lei până la sfârşitul anului”, a adăugat premierul.
Potrivit acestuia, total impact estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde lei.
Premierul a anunţat, de asemenea, câteva măsuril pentru piaţa de energie.
”În plus, am decis o serie de măsuri suplimentare pentru piaţă pentru a tempera volatilitatea preţurilor fără a încălca regulile europene care ar expune România unor proceduri de infringement şi ar putea crea dificultăţi majore în funcţionarea pieţei de energie”, a mai afirmat premierul.
El a enumerat: „introducerea unui impozit suplimentar pentru activitatea de trading pe piaţa din România pentru a descuraja tranzacţiile repetate care pot conduce la creşterea preţurilor; suspendarea certificatelor verzi până la sfârşitul anului 2022 şi prelungirea valabilităţii lor cu perioada suspendată. Această măsură va reduce temporar presiunea fiscală asupra bugetului, care va putea suporta astfel mai bine măsurile de protejare a populaţiei şi economiei; rata profitului pe costul de furnizare va fi de maxim 5% pentru furnizori”.

Ciucă a spus că implementarea acestor măsuri, după 1 aprilie, va permite „continuarea sustenabilă a eforturilor statului român de a oferi protecţie populaţiei şi mediului de afaceri care, timp de un an, vor avea o stabilitate a preţurilor, cu respectarea pieţei libere”.

„În acest fel, vom fi pregătiţi, când situaţia va reveni la normal, cu o piaţă funcţională şi, extrem de important, investiţii semnificative în capacitatea noastră de a creşte producţia energetică. Am început deja planul integrat de investiţii din fonduri europene şi naţionale, programe care ţin de producţia de energie şi gaze naturale, transport şi depozitare, diversificarea resurselor, tranziţia spre energia verde şi eficienţa energetică”, a continuat el.

El a anunţat că, în cursul lunii martie, se va lansa un apel de proiecte în valoare de 460 de milioane de euro, pentru o capacitate instalată de 950 de megaWaţi, din finanţările PNRR destinate consumatorilor industriali energo-intensivi, IMM-urilor şi operatorilor economici din sectorul agricol.

„De asemenea, avem la dispoziţie Fondul de modernizare în valoare totală de 16 miliarde de euro, din care am lasnat deja la începutul acestui an proiecte în valoare de peste 2 miliarde de euro. Vom continua în toamna acestui an cu alte proiecte în valoare totală de 2,8 miliarde de euro, care vor merge către producătorii de energie, consumatori industriali, agricultură, HoReCa, prosumeri, autorităţi publice şi persoane fizice. Vom şti astel să folosim resursele naturale şi noile tehnologii pentru ca cetăţenii şi economia să traverseze cu bine această perioadă dificilă”, a încheiat Ciucă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here