VIDEO | Odesa, atacată de ruşi pentru a patra noapte consecutiv / Au distrus depozite cu cereale / Doi răniți

Sursa: Twitter

Rachete ruseşti au lovit silozurile pentru cereale ale unei întreprinderi agricole din regiunea Odesa într-o a patra noapte consecutivă de atacuri aeriene asupra sudului Ucrainei, a declarat vineri guvernatorul regional, citat de The Guardian, potrivit News.ro.

Vineri dimineaţa o nouă alertă aeriană a fost declanşată în regiunea Odesa şi în întreg estul Ucrainei. Deşi nu este neobişnuit ca alertele aeriene să sune şi în timpul zilei în Ucraina, este de notat că Moscova a lovit Odesa, oraşul-port de la Marea Neagră, timp de patru zile consecutive în această săptămână.

După trei nopţi consecutive de teroare puternică cu rachete şi drone asupra infrastructurii portuare, ruşii au trecut la întreprinderile agricole din regiune, a declarat vineri dimineaţa guvernatorul regional, anunţând că sunt doi răniţi în urma atacului de peste noapte. Ruşii au atacat Odesa cu rachete de croazieră Kalibr trase din Marea Neagră, a precizat guvernatorul.

„Încercând să ocolească sistemele de apărare aeriană, inamicul a direcţionat rachetele la altitudinea minimă, folosind caracteristicile peisajului. Două rachete au lovit silozurile uneia dintre întreprinderile agricole. A izbucnit un incendiu şi, în timp ce se stingea incendiul, s-a declanşat o a doua alarmă aeriană. O altă rachetă a lovit aceeaşi întreprindere, distrugând echipamentele agricole şi de salvare. Incendiul, pe o suprafaţă de peste 200 mp, a fost în cele din urmă lichidat. Inamicul a distrus 100 de tone de mazăre şi 20 de tone de orz. Doi angajaţi ai întreprinderii au fost răniţi”, a scris guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, citat de The Guardian.

Fotografiile de la faţa locului arată flăcări care se ridică dintre structuri contorsionate de metal care par a fi depozite, precum şi un vehicul de stingere a incendiilor grav avariat.

A fost a patra noapte la rând în care Moscova a lansat atacuri aeriene în portul de la Marea Neagră. Însă loviturile au părut mai puţin intense decât în cele trei nopţi anterioare, când rachetele şi dronele au lovit oraşe şi porturi din sud după ce Moscova a renunţat la acordul medat de ONU care permitea transporturi sigure de cereale ucrainene prin Marea Neagră.

Moscova spune că a desfăşurat „atacuri de răzbunare” săptămâna aceasta după ce a renunţat la acord şi a acuzat Ucraina că se află în spatele exploziilor de luni de pe podul Kerci din Crimeea, care este folosit pentru transportul proviziilor militare ruseşti.

Rusia, care şi-a început invazia pe scară largă în februarie 2022 şi încă deţine zone din teritoriul ucrainean, a continuat, de asemenea, bombardamentele în zonele de est şi de sud în această săptămână.

Iuri Malaşko, guvernatorul regiunii de sud Zaporojie, a raportat 80 de atacuri ruseşti asupra aşezărilor din regiune în ultimele 24 de ore şi a spus că patru persoane au fost ucise. De asemenea, un cuplu căsătorit în vârstă de 50 de ani a fost ucis vineri dimineaţa în timpul bombardamentului rusesc asupra oraşului Kostiantinivka din regiunea de est Doneţk, potrivit procuraturii generale.

Spionii Rusiei spun că Putin se confruntă cu mai multe lovituri de stat

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here