VIDEO Pacientă suspectă de coronavirus, din Suceava, scăpată de pe targă

Incident la transferul pacientei suspecte de coronavirus, din ambulatoriul secţiei Boli Infecţioase a Spitalului Județean Suceava la Clinica de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” Iaşi: femeia a fost scăpată cu targa de către paramedici, relatează Monitorul de Suceava. O profesoară de 32 de ani din Suceava, care predă în China și a revenit în țară la începutul lunii. Pacienta a fost transferată vineri de la Suceava la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, unde a fost izolată.

Sursa video: Facebook/ Monitorul de Suceava

Paramedicii SMURD, îmbrăcați cu costume de protecție, au venit vineri după-amiază cu o targă specială să facă transferul pacientei în cauză, o profesoară în vârstă de 33 de ani, din Suceava, care predă în China.

În timp ce încercau să o transfere în ambulanță, unul dintre paramedici a alunecat pe rampa de acces, cel mai probabil din cauza papucilor de protecție, prăbușindu-se cu tot cu targa pe care se afla pacienta.

Potrivit Monitorul de Suceava, cadrele medicale au întrebat-o pe pacientă dacă a suferit leziuni, iar după ce aceasta a confirmat că nu a pățit nimic în urma căzăturii, a fost urcată în ambulanța care a plecat imediat spre Iași.

Potrivit directorului Direcției de Sănătate Publică Suceava, Silvia Boliacu, femeia s-a întors din China pe 1 februarie, iar în 2 februarie a început să se simtă rău, vineri luând decizia de a marge la spital. Femeia a venit din China pe ruta Hong Kong-Londra-Suceava şi nu a declarat pe aeroport, la sosirea în Suceava, că vine din China. De când s-a întors acasă a intrat în contact doar cu părinţii ei, a mai spus directorul DSP.
Conform protocolului, a fost declanşată o anchetă epidemiologică cu privire la persoanele cu care femeia a intrat în contact.
Vineri seară, femeia a fost transferată de la Suceava și internată la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, a declarat pentru Agerpres managerul instituţiei, Carmen Dorobăţ.
Potrivit sursei citate, ea este cazată într-un salon amenajat special şi i se iau probe de mai multe feluri, care vor fi trimise spre examinare în cursul acestei nopţi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” din Bucureşti.
„Este vorba despre o rezervă care are un circuit corespunzător, în sensul că are intrare şi ieşire direct în exterior. Avem echipament de protecţie pentru cei care ajung în zona respectivă, mă refer la cadrele medicale. Este o tânără în jur de 30 de ani, care vine din China de Sud, după cum mi-au spus colegii de la Suceava. Mâine dimineaţă, la Institutul Naţional Matei Balş vor ajunge produse patologice, adică probe de sânge, exudat faringian, exudat nazal, pentru confirmarea sau infirmarea infecţiei cu coronavirus. Pacienta este adusă la Spitalul de Boli Infecţioase pentru izolare, pentru supraveghere de specialitate şi tratament simptomatic aferent. Din câte ştiu, când a fost adusă la noi pacienta acuza dureri de cap şi tuşea, simptome care pot anunţa şi o viroză sau o gripă sezonieră. Având în vedere legătura acestei paciente cu zona geografică respectivă, trebuie să excludem orice suspiciune şi să facem toate analizele de laborator”, a precizat Carmen Dorobăţ.
Toate suspiciunile de coronavirus de până acum din România s-au infirmat în cele din urmă, în țara noastră nefiind confirmat până acum niciun caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here