VIDEO | Premierul Poloniei: România este un aliat foarte mare în lupta pentru interesele noastre comune

Sursa: Facebook

Rolul regiunii central şi est-europene a crescut, în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat, marţi, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, adăugând că speră ca, după victoria ucrainenilor, să fie construite, în această zonă „planuri strategice semnificative”, transmite Agerpres.ro.

„Vedem că, odată cu agresiunea rusească în Ucraina, creşte rolul, rangul acestei regiuni, în care noi trăim, în care creăm valori economice şi sociale, de aceea cred, în mod aprofundat, că în acest triunghi între Ucraina, România şi Polonia se va putea în curând – sperăm să fie cât mai curând, după victoria Ucrainei şi atingerea păcii – să construim nişte planuri strategice semnificative (…) planurile strategice, care vor fi foarte ambiţioase din punct de vedere economic, investiţional şi de afaceri, dar şi ambiţioase din punct de vedere strategic, din punct de vedere al cooperării militare şi din punctul de vedere al creării unei noi comunităţi economice de peste 100 de milioane (de persoane – n.r.) în regiunea Europei Centrale”, a spus Morawiecki, potrivit traducerii oficiale.

Şeful guvernului polonez a mărturisit că vede în România „un aliat foarte mare, un aliat mare în lupta pentru interesele noastre comune”.

„Ani de zile, vă spun foarte drept, ţările noastre au fost jucate de cei din Est şi din Vest. Bineînţeles, nu se poate compara presiunea din Vest faţă de cea din Est, dar trebuie să ne dăm seama că primele decenii naive de transformare, de capitalism erau, în acelaşi timp, decenii în care am fost în mare parte folosiţi pentru scopurile proprii ale Europei vestice. Din România, din Polonia au plecat mulţi oameni. Acum, în Polonia revin sute de mii de oameni, pentru prima dată în istoria noastră”, a spus Mateusz Morawiecki.

Ciucă anunţă discuţii cu Comisia Europeană despre ‘trasabilitatea exporturilor din Ucraina’, pentru evitarea speculei

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, marţi, că România şi Polonia se numără printre ţările care vor discuta cu Executivul comunitar despre „trasabilitatea exporturilor din Ucraina”, astfel încât fermierii să nu mai fie afectaţi de „speculă”, relatează Agerpres.ro.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a susţinut un discurs, alături de omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, la Forumul economic România – Polonia.

„Am discutat cu domnul prim-ministru (polonez – n.r.) aspectele legate de modul în care exportul de cereale şi alte produse din Ucraina au afectat atât producătorii agricoli din România, cât şi din Polonia, dar şi din celelalte ţări de graniţă cu Ucraina şi suntem împreună angajaţi într-un demers în care să discutăm cu Comisia Europeană – care vor trebui să fie mecanismele de a instrumentaliza trasabilitatea exporturilor din Ucraina şi desigur destinaţia finală, astfel să evităm această speculă prin care preţurile de dumping au afectat fermierii, producătorii agricoli din ţara noastră”, a spus Ciucă.

La rândul său, Morawiecki a făcut un apel către România ca cele două state să vorbească pe aceeaşi voce la nivelul Uniunii Europene.

„Îi rog pe prietenii din România şi astăzi ca vocea noastră să fie întărită, să fie aceeaşi la forumul Uniunii Europene. Este un lucru foarte important dacă vorbim pe aceeaşi voce, pentru că în felul acesta ne putem asigura interesele noastre comune”, a arătat şeful Executivului de la Varşovia, potrivit traducerii oficiale.

Oficialul polonez s-a referit şi la tranzitul cerealelor din Ucraina, în contextul războiului din această ţară.

„Şi aici luptăm, pentru ca aceste cereale să plece mai departe din ţările noastre, ca Uniunea Europeană să ne ajute în realizarea politicii comerciale (…) în interesul strategiei Ucrainei şi Europei Centrale, dar şi în interesul economic, bineînţeles, al Poloniei şi al României”, a adăugat Morawiecki.

Premierul Poloniei, vizită oficială la București

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here