VIDEO | Primii refugiați din Ucraina care au început să intre în România, la Sighetu Marmației

Refugiații ucraineni au ajuns deja la punctele de trecere a frontierei cu România, la Sighetu Marmației, Siret și Isaccea. 

Primarul din Sighetu Marmației a declarat că la punctul de frontieră au început să apară primii refugiați din Ucraina. Potrivit acestuia cei care intră în România nu vor să rămână aici, ci sunt interesați cum pot ajunge în Polonia și Cehia.

Există un număr mai mare de cetățeni are tranzitează decât de obicei punctul vamal. Din câte am discutat cu cei care țin legătura acolo (n. red. un echipaj de poliție), cei care intră întreabă de gară și de cum pot ajunge în Polonia și Cehia. Deocamdată cereri de găzduire nu avem din partea lor. Sunt mulți care au și rude în România(…) Avem identificate locații pentru găzduirea refugiaților dar deocamdată nu am instalat corturile ci așteptăm dispozițiile și în funcție de numărul celor care tranzitează și de opțiunile acestora„, a declarat, Vasile Moldovan, primarul din Sighetu Marmației pentru Hotnews.ro.

Primarul a mai spus că, potrivit informaților sale, în Ucraina s-a dat ordin de încorporare al cetățenilor și din informații neoficiale, punctul de frontieră dinspre Ucraina ar urma să fie închis în jurul orei 15.00.
Potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro printre cei care trec punctul de frontieră sunt și ucraineni cu cetățenie română ce vin din regiunea Ivano–Frankivsk, aflată la 200 de km de garaniță, care a fost bombardată.

Mii de oameni aşteaptă în Vama Siret să intre în România

La punctul de frontieră Tereblecea-Siret zeci de oameni pe jos, dar și cu mașini, așteaptă să treacă granița pentru a putea ajunge în România. Durata de aşteptare pentru a intra în România este foarte mare iar coada de maşini la graniţă se întinde pe o lungime de 3-4 kilometri.

Contactat de HotNews.ro viceprimarul din Siret, Dan Vasile Sauciuc a declarat: „Nu vă pot spune prea multe. Oameni asteaptă în cealaltă parte, în Ucraina. Cei care au trecut sunt cei cu dublă cetățenie. Nu am o estimare a numărului pentru că nu am ajuns in frontieră (Am început pregătirea locașiilor pentru a putea primi refugiații . Se va face o triere a acestora pentru direcționarea în mai multe zone , daca va fi cazul, la Câmpulung de exemplu„.

Potrivit agenției Agerpres, autorităţile ucrainene au permis ieşirea din ţară doar a femeilor și copiilor, iar în cazul bărbaţilor este permisă părăsirea ţării doar pentru cei care au rezidenţă pe teritoriul altui stat. În acest context, la porţile metalice ale punctului de frontieră aşteptau numeroase femei cu copii în braţe sau cu copii în cărucioare.

Refugiați ucraineni au ajuns și la Isaccea

Anastasie Moraru, primarul din Isaccea, un alt oraș unde se află un punct de trecere a frontierei cu Ucraina, a confirmat pentru HotNews.ro că astăzi s-a înregistrat o creștere a numărului de persoane venite din Ucraina, „dar nu semnificativă”. Probabil că numărul acestora va crește în orele următoare, a mai spus primarul care a mai precizat că mulți ucraineni care trec Dunărea pe la Isaccea se îndreaptă spre Bulgaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here