VIDEO | Rod Stewart îl felicită pe regele Charles al III-lea pentru că l-a pus la punct pe „ticălosul” Donald Trump

Sir Rod Stewart l-a numit pe Donald Trump „un mic ticălos”, felicitându-l în acelaşi timp pe regele Charles pentru că l-a criticat subtil pe preşedintele american luna trecută, potrivit huffingtonpost.co.uk.

Legenda muzicii pop a afirmat că monarhul l-a pus pe Trump „la locul lui” într-un discurs ţinut în faţa Congresului american luna trecută, relatează News.ro.

Regele şi-a exprimat clar opoziţia faţă de politicile lui Trump într-o serie de domenii, printre care schimbările climatice şi criticile aduse de acesta la adresa NATO.

În cea mai incisivă parte a discursului său, regele a contestat afirmaţiile repetate ale preşedintelui potrivit cărora alianţa militară nu a ajutat niciodată America.

El a declarat: „Imediat după evenimentele din 11 septembrie, când NATO a invocat pentru prima dată articolul 5, iar Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite s-a arătat unit în faţa terorismului, am răspuns împreună la apel, aşa cum popoarele noastre au făcut-o de mai bine de un secol, umăr la umăr, de-a lungul celor două războaie mondiale, al Războiului Rece, al conflictului din Afganistan şi al momentelor care au definit securitatea noastră comună”.

Sir Rod a profitat de ocazie pentru a-l felicita pe rege atunci când cei doi s-au întâlnit luni seara la o festivitate organizată de King’s Trust la Royal Albert Hall.

El a spus: „Permiteţi-mi să vă spun: bună treabă aţi făcut în America. Aţi fost superb, absolut superb, l-aţi pus la locul lui pe ticălosul acela”.

Trump a părut să nu-şi dea seama deloc de critica subtilă a regelui.

La rândul său, regele Charles a părut să treacă cu uşurinţă peste remarca respectivă, iar Sir Rod a spus mai târziu: „Exact, asta e – i-a scăpat complet, i-a scăpat complet”.

Regele a continuat conversaţia pentru scurt timp, dar nu se ştie exact ce a răspuns.

Sir Rod s-a întors apoi către regina Camilla şi i-a spus: „Tocmai îl felicitam pe soţul dumneavoastră pentru prestaţia sa minunată din America, atât de grozavă, de curajoasă, de mândră”.

Un deceniu, două Britanii