VIDEO | Rusia susţine că drone ucrainene au lovit un terminal petrolier din Sankt Petersburg

Sursa foto: captură video

Rusia a doborât zeci de drone ucrainene deasupra Sankt Petersburgului, a anunţat sâmbătă guvernatorul oraşului, adăugând că un terminal petrolier a fost lovit şi că o dronă s-a prăbuşit asupra complexului istoric Peterhof fără a provoca pagube, informează News.ro.

„Atacul a lovit zona unui terminal petrolier din districtul Kirovski”, din Sankt Petersburg. „Problemele tehnice au fost rezolvate. Nu au existat victime”, a scris guvernatorul Alexandru Beglov pe reţelele sociale.

„Forţele de apărare aeriană au doborât 72 de drone, dintre care una s-a prăbuşit la Peterhof. Nu au existat victime şi nici pagube”, a precizat el.

Drone ucrainene au lovit regiunea Leningrad și orașul Sankt Petersburg