Sindicatul Europol a publicat imagini cu doi poliţişti care împing o autospecială de Poliţie, în mijlocul unei intersecţii. ”Pentru că tot întreba lumea de ce avem nevoie de autoturisme noi”, au comentat reprezentanţii sindicatului, potrivit News.ro.
În imagini se vede cum doi poliţişti împing o maşină de Poliţie, într-o intersecţie, fără a se preciza în ce localitate au fost filmate.
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a prezentat concluziile Corpului de Control în cazul achiziţiei de maşini BMW pentru Poliţie de la firma unui apropiat al preşedintelui Klaus Iohannis, arătând că ”licitaţia este corectă, iar domnul Drulă dezinformează cu bună ştiinţă”. ”Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă – IGPR – cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate”, afirma Bode. El critica afirmaţiile fostului ministru al Transporturilor Cătălin Drulă: ”Drulă face acuzaţii grave, cu atac la persoană, vorbind de documente semnate de către dânsul. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Drulă cere DNA să se autosesizeze. Ce ar trebui să înţelegem acum? Că se autodenunţă”. Totodată, Bode susţinea că aceia care încearcă să denatureze scopul unor proiecte ale MAI încercând să obţină capital politic ”prin minciuni şi dezinformări” sunt ”oameni mici”. Referindu-se şi la discuţiile legate de alte achiziţii, Bode afirmă: ”Am văzut o glumă pe reţele de socializare şi spunea că poliţiştii în aceste condiţii nu vor mai achiziţiona pistoale cu electroşocuri, vor achiziţiona urzici. E o glumă amară, dar suntem în situaţia asta”.













