VIDEO | Un bărbat creştea în garsonieră un struţ ca animal de companie. Ce amendă a primit de la Poliția Animalelor

Un strut de apartament intr-un bloc social al Primariei Drobeta Turnu Severin, vineri, 21 ianuarie 2022. Inquam Photos/Justinel Stavaru
Un bărbat din Drobeta-Turnu Severin a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei pentru că ținea un struț în apartamentul său de la marginea orașului.
Poliția Mehedinți a anunțat că sâmbătă dimineață, în jurul orei 9.00, polițiștii au fost anunțați că un struț este ținut într-un apartament de bloc de la marginea orașului Drobeta-Turnu Severin.
La fața locului au mers polițiștii de la Poliția Drobeta-Turnu Severin și de la Biroul pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Direcției Sanitar Veterinare, care au stabilit că un bărbat de 30 ani ținea un struț într-o încăpere dintr-un bloc.
El a fost amendat cu 3.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 205/ 2004 privind protecția animalelor. „De asemenea, reprezentanții instituțiilor care au efectuat verificările i-au pus în vedere celui în cauză să întreprindă măsurile necesare pentru deținerea legală a struțului”, precizează Poliția.
Potrivit Actual Mehedinți, nu este prima dată când bărbatul este sancționat de Poliția Animalelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here