VIDEO | Zeci de apeluri la 112, în urma furtunii care s-a abătut, sâmbătă, asupra municipiului Craiova

Peste 80 de apeluri la 112 prin care se anunţă situaţii de urgenţă cauzate de furtuna abătută asupra oraşului Craiova şi a altor localităţi ale judeţului Dolj au fost primite sâmbătă seară. ISU Dolj intervine cu toate forţele în cazurile semnalate. Zona s-a aflat sub Cod roşu de vijelii şi ploi torenţiale, informează News.ro.

La nivelul municipiului Craiova au fost primite, sâmbătă, peste 80 de apeluri pe 112, loclalnicii cerând sprijin în situaţii de inundaţii, copaci căzuţi pe carosabil sau pe autoturisme ori acoperişuri smulse de vânt.
Pentru gestionarea acestora se intervine cu toate forţele si mijlocele din dotare, au declarat reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. Potrivit acestora, nu au fost anunţate victime.
La ora transmiterii acestei ştiri, apele nu s-au retras din zonele inundate.
Pentru şapte localităţi din judeţul Dolj a fost emis, sâmbătă, Cod roşu de averse torenţiale, până la ora 18:00, potrivit unor avertizări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Astfel, vizate de averse torenţiale, grindină, vijelie, frecvente descărcări electrice au fost localităţile Craiova, Podari, Şimnicu de Sus, Bucovăţ, Breasta, Malu Mare, Cârcea.

viewscnt

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here