Viktor Orban, posibil succesor al lui Charles Michel: Îngrijorare la Bruxelles, apel la calm de la Budapesta

Foto: INQUAM/Laszlo Beliczay

În timp ce Bruxellesul este îngrijorat de posibilitatea ca prim-ministrul ungar Viktor Orban, cunoscut pentru diatribele sale anti-UE, să preia conducerea Consiliului European în iulie, după plecarea lui Charles Michel, Budapesta îndeamnă la calm, informează luni AFP, citată de Agerpres.

„Toţi cei care se întreabă dacă Viktor Orban ar putea asigura interimatul dacă dl Michel va deveni deputat european: să ne păstrăm calmul nostru strategic”, a reacţionat luni pe platforma X (fosta Twitter) purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs.
 

El a reluat astfel o expresie utilizată în timpul campaniei pentru legislativele din aprilie 2022 din Ungaria, ca reacţie la îngrijorarea suscitată de invazia rusă împotriva Ucrainei, în luna februarie a aceluiaşi an. Liderul naţionalist, care susţinea că vrea „să vorbească puţin, dar de o manieră precisă şi responsabilă”, a fost reales în funcţia de prim-ministru.

Charles Michel a anunţat duminica aceasta candidatura sa în alegerile pentru Parlamentul European, prevăzute să aibă loc în perioada 6-9 iunie, şi plecarea sa de la preşedinţia Consiliului European începând din iulie, înainte de încheierea mandatului său în noiembrie.

Fostul premier belgian, astăzi în vârstă de 48 de ani, prezidează de patru ani reuniunile şefilor de stat sau de guvern ai celor 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.

Dacă un succesor al său nu va fi găsit până în iunie, procedurile europene prevăd, în caz de sfârşit de mandat legat de un impediment, ca preşedintele Consiliului European să fie înlocuit provizoriu de liderul ţării care asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, adică prezidează reuniunile europene la nivel de miniştri.

Or tocmai Viktor Orban, la cuţite cu Bruxellesul şi singurul lider dintre cei 27 care şi-a menţinut legăturile strânse cu Kremlinul în urma declanşării ofensivei ruse împotriva Ucrainei, se va afla în iulie în această poziţie.

Cu toate acestea, Michel a declarat că este posibil să fie schimbate aceste dispoziţii „cu majoritate simplă”. „Dacă există dorinţa de a a-l evita pe Viktor Orban, există diferite opţiuni posibile”, a spus Charles Michel.

De la revenirea sa la putere, în 2010, Orban are în mod regulat dispute cu Bruxellesul, asupra unor subiecte ce pleacă de la independenţa justiţiei până la politica migraţiei, trecând prin drepturile comunităţii LGBT+.

În cel mai recent conflict, Viktor Orban a refuzat să aprobe, în decembrie, un nou ajutor pentru Ucraina.

Dincolo de această problemă legată de retragerea prematură a lui Charles Michel, Parlamentul European şi-a exprimat anul trecut îngrijorarea de a vedea Ungaria preluând conducerea Consiliului UE în al doilea semestru al lui 2024, alt calendar care suscită nelinişte în rândul unor state membre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here