UPDATE: Premierul Viorica Dăncilă, ministrul de Externe, Ramona Mănescu, și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, vor participa la evenimentul din 27 septembrie de la New York, a anunțat, la solicitarea Mediafax, directorul executiv al Camerei de Comerț Româno-Americană din SUA, Elias Wexler.

La evenimentul la care participă premierul, ministrul de Externe și cel al Finanțelor vor fi prezenți directori ai afacerilor de succes. I-am invitat să participe pe cei care au exprimat un interes pentru România, din instituțiile financiare, inclusiv bănci, administratori de pensii, gestionarea activelor, asigurări, consultanți de investiții și de asemenea industria prelucrătoare, doctori cu cabinete particulare, dezvoltare în IT, doar ca să numim câțiva”, a transmis Elias Wexler, director executiv al Camerei de Comerț Româno-Americană din SUA, la solicitarea Mediafax.

Datorită diversității celor invitați, ne așteptăm să coordonăm o întâlnire care va aduce în discuție o varietate de subiecte legate de afaceri, o întâlnire unde invitații noștri de onoare vor avea oportunitatea de a reacționa și vor fi încurajați de calitatea, reputația și caracterul membrilor noștri”, completează Elias Wexler.

Acesta a adăugat că la eveniment vor participa președinții filialelor noastre din Florida, DC, Los Angeles, New York și România.

Premierul Viorica Dăncilă va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii în perioada 22 – 29 septembrie, au declarat surse politice de Mediafax.

Șeful Executivului va avea o întrevedere și cu vicepreședintele SUA Mike Pence, la care va semna cu oficialul american un acord în domeniul energetic, au precizat sursele citate.

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Premierul Viorica Dăncilă va pleca la finalul lunii septembrie pentru câteva zile în Statele Unite ale Americii. Așa cum a anunțat în exclusivitate Digi24.ro, Dăncilă va avea o întâlnire la New York cu reprezentanți ai mediului de afaceri, organizată de Camera de Comerț Româno-Americană. Dar, conform unor surse guvernamentale, premierul va avea și o discuție cu vicepreședintele SUA, Mike Pence.

Viorica Dăncilă va fi plecată în SUA în perioada 23-28 septembrie, în aceeași perioada în care la New York va fi și președintele Klaus Iohannis, care participă la Adunarea Generală a ONU.

Încă de săptămâna trecută, echipa premierului încerca să obțină o întâlnire la nivel înalt, în încercarea de a puncta în campania electorală cu o fotografie care să o valideze drept partener al SUA, au declarat surse oficiale pentru Digi24.ro. 

Nu este clar dacă întrevederea dintre premierul României și vicepreședintele SUA este aranjată în baza unui contract de lobby. În trecut, conform documentelor postate pe site-ul Departamentului de Justiție al SUA, unde legea obligă firmele de lobby să declare contractele și sumele cu clienții interni și externi, PSD a încheiat un contract pentru Liviu Dragnea în vederea obținerii unei întâlniri cu vicepreședintele SUA, Mike Pence, și a unor interviuri la CNN. 

Contractul PSD a fost încheiat cu compania Madison & Company LLC, contra sumei de 100 de mii de dolari. Conform documentului, compania de lobby ar fi trebuit să îi asigure întâlniri cu Mike Pence și Paul Ryan, speaker-ul Camerei Reprezentanților din Congresul american, aceste întâlniri urmând să aibă loc ”cât de curând posibil”. Totodată, în cei 100 de mii de dolari intrau și întâlniri cu ”mediul academic” și interviuri în presa americană, cu mențiune specială pentru CNN. 

Și Călin Popescu Tăriceanu a plătit servicii de lobby și consultanță în America în valoare de 50 de mii de dolari și 170 de mii de euro. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here