Xi Jinping apără pacea globală și reiterează „reunificarea” Chinei cu Taiwanul, în mesajul de sfârșit de an

Sursa: Xinhua

Președintele chinez Xi Jinping a declarat miercuri că reunificarea țării este ‘de neoprit’, într-un discurs de Anul Nou adresat națiunii, la scurt timp după ce Beijingul a anunțat încheierea exercițiilor militare din jurul Taiwanului, relatează AFP și EFE, citate de Agerpres.

‘Reunificarea patriei noastre, un trend al vremurilor, este de neoprit’, a spus Xi în mesajul său de Anul Nou 2026 la Beijing, potrivit agenției oficiale de știri Xinhua.

Puțin mai devreme miercuri Beijingul a anunțat finalizarea ‘cu succes’ a exercițiilor militare începute luni în jurul insulei Taiwan, care au inclus exerciții cu foc real simulând o blocadă a porturilor cheie de pe insulă și atacuri împotriva unor ținte maritime.

‘Comandamentul Teatrului de Operațiuni Estic al PLA (Armata Populară de Eliberare) a finalizat cu succes exercițiile «Misiunea de Justiție 2025»’, a declarat purtătorul de cuvânt și comandantul Li Xi într-un comunicat, adăugând că soldații își vor continua antrenamentul pentru a ‘contracara cu fermitate încercările separatiste de a obține «independența Tawanului» și interferențele străine’.

Președintele chinez a asigurat pe de altă parte miercuri în mesajul de Anul nou că țara sa este pregătită să colaboreze cu toate statele pentru a promova pacea și dezvoltarea mondială, menționând că, în ultimul an, China a continuat să ‘îmbrățișeze lumea cu brațele deschise’.

‘China se află întotdeauna de partea dreaptă a istoriei’, a subliniat Xi.

Rusia crede în „victoria” sa în Ucraina, afirmă Putin în discursul său de Anul Nou