Zelenski: Lucrările de restaurare se desfăşoară destul de rapid şi eficient în toată Ucraina

În ultimul mesaj video postat pe reţelele de socializare, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că inamicii au lansat al doilea val de atacuri teroriste împotriva ţării, trimiţând 28 de rachete dintre care 20 au fost interceptate. Zelenski a adăugat că lucrările de restaurare se desfăşoară destul de rapid şi eficient în toată Ucraina, relatează News.ro.

”Până în această dimineaţă, au fost lansate 28 de rachete, dintre care 20 au fost doborâte. Mai mult de 15 drone, aproape toate fiind drone de luptă iraniene. Majoritatea au fost doborâte. Le sunt recunoscător tuturor luptătorilor noştri din Forţele Aeriene, Forţele Terestre şi serviciile de informaţii implicate în apărarea împotriva acestor lovituri ruseşti”, a transmis Zelenski, în ultima sa adresare către populaţie.

Acesta a adăugat că lucrările de restaurare se desfăşoară destul de rapid şi eficient în întreaga ţară.

”Dacă nu ar fi fost loviturile de astăzi, am fi restabilit deja aprovizionarea cu energie, apă şi comunicaţii pe care teroriştii le-au afectat ieri. Iar astăzi, Rusia va reuşi un singur lucru în plus: ne va întârzia puţin recuperarea”, a maia firmat Zelenski.

Preşedintele ucrainean a adăugat că acolo unde au existat distrugeri, infrastructura va fi reînnoită peste tot.

”Acolo unde au existat pierderi, se construieşte deja sau se va construi. Acolo unde au existat speranţe ale inamicului, vor exista ruine ale statalităţii ruseşti. Şi le mulţumesc tuturor celor care, la nivelul lor, asigură recuperarea după atacurile teroriste”, a mai afirmat Zelenski.

Potrivit acestuia, ”majoritatea oraşelor şi satelor pe care teroriştii doreau să le lase fără electricitate şi comunicaţii sunt deja cu electricitate şi comunicaţii”.

”În unele oraşe şi districte, lucrările sunt încă în curs de desfăşurare. În unele oraşe şi districte, lucrătorii din domeniul energiei aplică restricţii temporare în ceea ce priveşte furnizarea de energie, în funcţie de program – acest lucru este necesar exclusiv pentru a menţine stabilitatea sistemului energetic. Guvernul controlează toate acestea – noi încercăm să restabilim condiţiile normale cât mai repede posibil”, a mai afirmat Zelenski.

 Preşedintele a mulţumit tuturor ucrainenilor care au limitat propriul consum de energie electrică în timpul orelor de vârf – de la 17:00 la 22:00.

”Datorită conştiinciozităţii noastre, am reuşit să economisim în medie o zecime din energia din ţară, ceea ce a permis sistemului să funcţioneze mai stabil. Iar obiectivul nostru ar trebui să fie acela de a economisi un sfert din energia electrică tocmai în aceste ore de vârf. Acest lucru ar trebui făcut astăzi şi în viitorul apropiat”, a mai declarat Zelenski.

Acesta a făcut apel la populaţie să amâne consumul de energie al aparatelor care necesită multă electricitate pentru alte ore ale zilei.

”Nu este dificil pentru un individ şi dă un rezultat mare la scara întregii noastre ţări”, a adăugat preşeeintele ucrainean.

Războiul din Ucraina a făcut franjuri reputația spionilor ruși

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here