Şase ţări, printre care Danemarca şi Statele Unite, au raportat până în prezent cazuri de COVID-19 în fermele de nurci, a declarat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Danemarca a anunțat deja că va eutanasia întreaga populație de nurci de la fermele din țară, după ce o mutaţie a coronavirusului, identificată la aceste animale, s-a răspândit la oameni. Deja, Marea Britanie nu mai permite intrarea pe teritoriul său a persoanelor care sosesc din Danemarca.

Până în prezent, şase ţări, şi anume Danemarca, Olanda, Spania, Suedia, Italia şi Statele Unite, au raportat Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor cazuri de SARS-CoV-2 în fermele de nurci”, a precizat OMS într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Declarația vine după ce premierul danez, Mette Frederiksen, a anunțat miercuri eutanasierea tuturor celor peste 15 milioane de nurci din ţară, susţinând că o mutaţie a virusului SARS-CoV-2, care ar putea ameninţa eficacitatea un viitor vaccin, a fost transmisă de aceste animale la 12 oameni.

Mutaţia unui virus este comună şi adesea inofensivă, potrivit comunităţii ştiinţifice. Însă în cazul acesteia din urmă, denumită „Cluster 5”, s-a constatat, potrivit primelor studii, o mai scăzută eficienţă a anticorpilor umani, ceea ce ameninţă dezvoltarea unui vaccin împotriva COVID-19.

Observaţiile iniţiale sugerează că prezentarea clinică, gravitatea şi transmiterea între persoanele infectate sunt similare cu cele ale altor virusuri SARS-CoV-2 aflate în circulaţie”, notează OMS.

Cu toate acestea, această variantă, numită ‘Cluster 5’, prezintă o combinaţie de mutaţii, sau modificări, care nu fuseseră observate până acum”, a adăugat agenţia ONU, subliniind că „implicaţiile modificărilor identificate în această variantă nu sunt încă pe deplin înţelese„.

Rezultatele preliminare, notează OMS, indică faptul că această mutaţie particulară asociată cu nurcile şi identificată atât la aceste animale, cât şi la cele 12 cazuri umane, prezintă o „sensibilitate moderat redusă la anticorpi neutralizanţi”.

Prin urmare, OMS solicită realizarea de noi studii ştiinţifice şi de laborator pentru a verifica aceste rezultate şi a înţelege care ar putea fi consecinţele asupra dezvoltării tratamentelor şi vaccinurilor.

Deşi se crede că virusul este ancestral legat de lilieci, originea virusului şi gazda intermediară a SARS-CoV-2 nu au fost încă identificate”, a precizat OMS.

*Marea Britanie nu mai permite intrarea pe teritoriul său a persoanelor care sosesc din Danemarca

Marea Britanie a anunţat sâmbătă că nu va mai permite intrarea pe teritoriul său a persoanelor care sosesc din Danemarca, interdicţie care nu îi vizează însă pe cetăţenii britanici sau rezidenţii permanenţi, decizia fiind luată după descoperirea în statul scandinav a unei mutaţii problematice a noului coronavirus provenite de la nurci, transmit AFP şi Reuters.

Tuturor călătorilor non-britanici sau rezidenţi permanenţi care au fost în Danemarca sau au tranzitat această ţară în ultimele 14 zile li se va refuza intrarea de către poliţia de frontieră la sosire’ începând de sâmbătă, ora 04.00 GMT”, a comunicat Ministerul Transporturilor.

Decizia a fost adoptată în regim ‘de urgenţă’ după ‘publicarea unor informaţii complementare de către autorităţile sanitare daneze semnalând o extindere generalizată a cazurilor de coronavirus la fermele de nurci, bazată pe o tulpină mutantă a virusului care se propagă la anumite comunităţi locale’.

Danemarca a provocat îngrijorare miercuri anunţând sacrificarea în masă a tuturor nurcilor din crescătorii (15-17 milioane de exemplare) după descoperirea unei mutaţii transmisibile la om şi care a fost deja identificată la 12 persoane.

Britanicii şi rezidenţii permanenţi vor fi autorizaţi să revină acasă, dar vor intra într-o carantină de 14 zile mai strictă decât pentru alte destinaţii supuse acestui regim.

Le cerem de asemenea celor care au sosit înainte de sâmbătă, ora 04.00 GMT, şi care au fost în Danemarca în cursul ultimelor 14 zile să se izoleze împreună cu familia”, adaugă comunicatul, precizând că vor exista controale ”pentru a asigura că virusul nu se propagă în Marea Britanie”.

Măsurile vor fi reexaminate peste o săptămână şi sunt ”susceptibile de a fi modificate rapid dacă va fi necesar”. Ele nu îi vizează pe transportatori, pentru care ”vor fi făcute anunţuri mai târziu în cursul zilei”, a precizat ministerul de resort.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here