Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă, miercuri, că, în 13 ianuarie, 1,9 miliarde de euro vor intra în contul statului român, reprezentând prefinanţarea din împrumutul acordat României prin PNRR, după ce au fost atinse ţintele şi jaloanele din trimestrul IV 2021, anunță News.ro.
Sursa citată a precizat că, până la acest moment, o sumă totală de 3,79 miliarde euro a fost acordată României, de la momentul aprobării şi demarării implementării PNRR, la 3 noiembrie 2021.
Potrivit MIPE, conform Deciziei de punere în aplicare a Consiliului din 3 noiembrie 2021, sumele împrumutului vor fi disponibilizate în 10 tranşe, în baza îndeplinirii de partea română a jaloanelor şi ţintelor în cadrul reformelor şi investiţiilor asociate împrumutului.
”Responsabilitatea îndeplinirii jaloanelor şi ţintelor stabilite în cadrul PNRR şi care stau la baza tragerii tranşelor în cadrul împrumutului revine coordonatorilor de reforme şi investiţii, adică ministerele (entităţile) responsabile de implementarea reformelor şi/sau a componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor, precum şi ministerele care au în subordine/coordonare/sub autoritate entităţi responsabile de implementarea componentelor aferente reformelor şi/sau investiţiilor. Prefinanţarea va fi dedusă procentual din valoarea tranşelor care vor fi disponibilizate ulterior din împrumut, până la compensarea în totalitate a acesteia, România putând însă solicita accelerarea compensării prefinanţării prin deducerea unor sume mai mari din tranşei/tranşele ulterioare”, a mai transmis ministerul.
Sumele trase din împrumut, inclusiv prefinanţarea din împrumut disponibilizată de Comisia Europeană, şi virate în contul în valută deschis pe numele Ministerului Finanţelor la Banca Naţională a României se utilizează pe măsura necesităţilor de finanţare a deficitului bugetului de stat şi de refinanţare a datoriei publice guvernamentale, precum şi pentru finanţarea reformelor şi investiţiilor prevăzute în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
”Aplicarea prevederilor Acordului de împrumut se va realiza de către Ministerul Finanţelor, în calitate de împrumutat, şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în calitate de coordonator naţional al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe componenta de împrumut, vor fi finanţate reforme şi investiţii care contribuie la redresarea economică şi socială, precum şi la dezvoltarea pe termen lung a ţării”, mai arată MIPE.
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va transmite, în prima parte a anului 2022, prima cerere de plată către Comisia Europeană, în baza îndeplinirii celor 24 de ţinte şi jaloane aferente trimestrului I 2022 (din totalul de 507 asumate la nivelul întregului plan).
Suma aferentă implementării planului de redresare şi rezilienţă al României este de 29.181.842.750 euro. România a solicitat sprijin financiar nerambursabil în valoare de 14.239.689.750 euro şi împrumuturi în valoare de 14.942.153.000 euro în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Împreună, acestea reprezintă 13,09 % din PIB-ul din 2019. Planul conţine 171 de măsuri (64 de reforme şi 107 investiţii), structurate în jurul a şase piloni şi a cincisprezece componente.
Planul abordează o parte semnificativă din provocările structurale mai vechi care au rămas nesoluţionate, astfel cum au fost identificate în recomandările relevante specifice adresate României de către Consiliu în 2019 şi în 2020. Principalele obiective ale planului sunt realizarea tranziţiei verzi şi a tranziţiei digitale, consolidând, în acelaşi timp, asistenţa medicală, educaţia, coeziunea socială şi incluziunea.