Ideea unui plan de pace propus de chinezi e hazlie, iar greutatea unui asemenea demers echivalează, în cel mai bun caz, cu greutatea fulgului de nea într-o zi fără ninsoare.
Zero, nonsens, inadecvare – așa ar arăta podiumul etichetelor pe care le merită demersul chinez.
Mai trist, pentru ambițiosul Beijing, e faptul că pentru a-i respinge și ridiculiza propunerile de încetare a focului pe frontul din Ucraina nici măcar nu ai nevoie de acces la conținutul propriu-zis al „planului”.
Motivul e relativ simplu și strașnic înrădăcinat în două terenuri perfect nefertile:
- În sens restrâns – în cel al atitudinii de până acum a Chinei față de conflictul ruso-ucrainean.
2. În sens larg – în cel al logicii de ansamblu pe care o promovează China în politica externă.
Din perspectiva punctului 1, așa-zisul plan de pace al Chinei e mai degrabă o glumă pentru că:
- Vine abia după un an de război total, perioadă în care impactul ostilităților a răvășit țara agresată și nu a lăsat neafectată nicio regiune a lumii, după cum bine semnala recent o analiză Geopolitical Futures.
- Vine într-un moment în care poate fi trasă liniștit dubla concluzie că: fie Beijingului îi lipsesc pârghiile reale de a presa Rusia altfel decât sectorial, fie Beijingul nu are voința de a-și impune cuvântul în fața Moscovei. Ambele situații trădează mai degrabă eșecul decât succesul.
- În fine, vine după ce China a ratat ocazia de aur: prevenirea declanșării războiului. Relația specială cu Rusia și pretențiile de lider global impuneau de la sine deopotrivă efortul și încununarea lui, dar testul suprem nu a fost trecut la vremea la care examenul a avut loc. Aici se deschid alte două orizonturi și jumătate: fie lui Putin i-a fost foarte ușor să-l mintă pe Xi, fie Xi a fost complice pentru Putin sau (varianta soft) tăinuitor al fărădelegii dictatorului omolog, de la Kremlin. Și o situație, și cealaltă plasează Beijingul în culpă și i-au subminat iremediabil credibilitatea.
Din perspectiva punctului 2, lucrurile stau poate chiar mai simplu.
Din perspectiva afacerilor globale, China lui Xi pretinde a fi tratată precum America lui Joe.
Problema Chinei lui Xi e însă aceea că, spre deosebire de America lui Joe, nu a reușit ca – practic, teoretic și chiar retoric – să se și decupleze de provincialism și de meschinărie.
Evident că e legitim și pentru China, așa cum e legitim și pentru America, să urmărească în politica externă satisfacerea unor interese strategice proprii. Dar atunci când politica externă pe care o duci se limitează la atât, nelăsând loc și pentru ceva în plus, e imposibil a fi perceput ca un actor cu o reală amprentă globală.
La acest capitol, principala slăbiciune a Chinei – la modul absolut, dar și relativ (relativ la poziționarea SUA sau UE, de pildă) – rezidă în faptul că nu și-a asumat, dincolo de orice dubiu, alegerea unei tabere. Iar când vine vorba de un război, e imposibil de jucat la două capete sau, în cel mai bun caz, ca un soi de zeu al imparțialității și, procedând astfel, să rămâi credibil în calitate de promotor și depozitar al unor soluții.
Curluntrismul Partidului Comunist Chinez nu e nicidecum inovația lui Xi Jinping, dar azi el costă scump Beijingul, în condițiile în care China contemporană se vede în oglindă ca lider global cu monopol în accesul la Adevăr.
Realitatea este că de când a început războiul, China nu ajută total nici Rusia și nu ajută total nici Ucraina. Dar a contribuit decisiv la prelungirea agoniei ambelor.
Beijingul nu face pasul decisiv nici spre Moscova, nu face nici pasul decisiv spre Kiev și cu atât mai puțin îl face spre Washington și celelalte capitale aliate ucrainenilor.
Lumea largă nu poate să nu vadă asta și nici să lase nesancționată o asemenea abordare. Cu alte cuvinte, „voinicul” lider global nu doar că nu a deschis porți în prezent, dar a închis nenumărate altele pentru viitor.
Inevitabil, te întrebi ce face și ce vrea China, iar simplul fapt că o astfel de întrebare se ivește e suficient pentru a lămuri cel puțin un aspect: China nu are și, continuând pe o asemenea linie, nici nu va avea soluții. Nici pentru războiul ruso-ucrainean, nici pentru atât de râvnitul leadership global.
Războiul ruso-ucrainean va fi ca o piatră funerară pentru ambițiile de soft și hard power ale Chinei, dar vertijul Beijingului nu se limitează la ambițiile și planurile cu bătaie lungă.
În imediat și pe termen mediu, conflictul armat declanșat de Putin mai așterne un strat de reverberații.
Mă număr printre cei convinși că, dat fiind stilul de conducere al lui Xi Jinping și drumul pe care deja a intrat, rămânerea la putere a acestui autocrat va culmina cu declanșarea celuilalt mare război al primei jumătăți de secol XXI, cel cu Taiwanul și, implicit, cu aliații strânși azi în jurul Ucrainei.
Privind lucrurile din această perspectivă, se poate lesne deduce faptul că Rusia i-a făcut Chinei un uriaș deserviciu prin atacarea Ucrainei.
Cum?
- Resuscitând – în Europa, America de Nord, Asia și Australia – conștientizarea faptului că posibilitatea războiului e mai aproape decât am fost decenii bune capabili să înțelegem.
- Injectând cu steroizi alianțe care fuseseră considerate „obsolete”.
- Alimentând noi formate de alianțe cel puțin conjuncturale.
- Restructurând apetitul pentru cheltuielile cu înarmarea.
- Revitalizând arhitectura bazelor militare internaționale occidentale.
Declanșând propriul război înainte ca Xi Jinping să-l demareze pe al lui, Putin a zdruncinat cu siguranță planurile la care trudiseră chinezii până acum.
Rămâne de văzut dacă asta presupune refacerea lor din temelii, ori amendarea lor pe alocuri.
Cert este că, din cauza Rusiei, China se confruntă cu un inevitabil retard – fie legat de data declanșării atacului asupra Taiwanului, fie legat de orizontul de timp necesar atingerii obiectivului, odată atacul declanșat (dacă un asemenea obiectiv și are șanse de a fi atins).
Oricum ar fi, din cauza războiului Rusiei din Ucraina, costurile unui război chinez pentru Taiwan vor crește.
Occidentului nu îi rămâne decât să joace suficient de inteligent cartea ruso-ucraineană pentru a face nesustenabile costurile Chinei pe iminentul front numit Taiwan.
E drept, în logica aceasta valabilă este și reciproca. Am scris despre asta cu aproape o lună înainte ca războiul din Ucraina să izbucnească și esența rămâne următoarea: eventualitatea unui război China-Taiwan a stimulat suplimentar SUA pentru a rezolva în modul cel mai eficient posibil conflictul ruso-ucrainean.
Cu gândul la Xi, Joe nu mai avea cum să ezite în privința lui Vladimir.
Tocmai pentru că au gândit și acționat exclusiv centrat pe sine, ignorând spectrul cuprinzător al lumii largi pe care visează să o ghideze, chinezii și rușii și-au legat reciproc mâinile la spate.
Aspect care, revenind acum de unde am pornit, constituie el însuși o altă vulnerabilitate fundamentală a oricărui plan de pace chinez pentru războiul din Ucraina.
