Faptul că săgeata cea mai ascuțită a Moscovei a fost îndepărtată de ținta geopolitică reprezentată de alegerile prezidențiale din România nu poate fi resimțit la Kremlin altfel decât caun eșec de proporții, probabil și ca unul neașteptat.
Chiar și așa, problemele puse de ingerința rusă în procesul electoral de la noi nu au dispărut în totalitate, pentru Moscova retragerea nefiind o opțiune. Iar dacă retragerea nu este o opțiune, înseamnă că replierea și contraatacul sunt.
Motivul pentru care Rusia nu poate gândi decât în acești termeni este unul simplu: în ciuda reculului de care a avut parte “Operațiunea Georgescu”, Kremlinului i-a mai rămas totuși de jucat o carte: cea a capitalului electoral activ pe care l-a obținut deja folosindu-se de Călin Georgescu.
Prin urmare, ceea ce le rămâne rușilor de făcut de azi înainte este să administreze acest capital astfel încât în timpul rămas până la momentul scrutinului prezidențial din România acest capital să sporească, iar pe 18 mai Moscova să încaseze profitul mult sperat.
Cum poate face acest lucru? Clasic:
- Escaladând războiul informațional (folosind abuziv în special rețelele sociale, ventilând pe ele temele-cheie ale propagandei ruse, exploatând faliile din societatea românească, demonizând UE, promovând criticile la adresa Europei și a României, venite din zona trumpistă, dezinformând masiv, etc.).
- Mizând pe un alt candidat capabil să preia ștafeta de la Călin Georgescu.
În ceea ce privește primul punct, e evident că nivelul maxim de vigilență îi revine în primul rând statului român, care de data asta nu mai are voie să repete greșeala de data trecută, deci trebuie să fie proactiv și corespunzător de agresiv fie și cu cea mai mică tentativă externă de a vicia atmosfera din țară și de a altera procesul electoral propriu-zis.
Bineînțeles că și cetățenilor le revine responsabilitatea de a-și deschide larg ochii și mintea atunci când vor fi expuși la “informații” menite să îi manipuleze. Totuși, statul trebuie să joace un rol solist, având în vedere că instituțiile sale au experiența, know-how-ul și instrumentele pentru a vedea dincolo de aparențe, dar și de a apăsa butoanele de shut down, atunci când se impune.
Cât privește al doilea punct, în schimb, ordinea “paznicilor” se inversează.
Chiar dacă statul păstrează unele elemente în materie de monitorizare a situației de ansamblu, cea mai mare parte a misiunii le va reveni alegătorilor români, care au ocazia de a judeca nu doar ceea ce le vor spune candidații, dar și cine sunt acești candidați, ce au făcut ei până acum, ce fel de poziții au apărat în trecut pe temele relevante, ce fel de poziții apără acum, care le anturajul.
Căci Rusia, în mod clar, pentru a pune eficient la lucru capitalul electoral pe care și l-a asigurat în cursul “Operațiunii Georgescu”, va avea în această campanie preferatul sau preferații ei.
Una dintre întrebările centrale la acest capitol, evident, devine următoarea: Cine ar putea fi acela sau aceia?
Personal, cred că două nume se califică de pe acum la redirecționarea sprijinului rusesc dinspre Călin Georgescu spre noul sau noii cal/cai de bătaie. Dar mai sunt și alte figuri, cel puțin alte două.
Unul ar fi fostul premier Victor Ponta. Îl recomandă și trecutul, și prezentul.
Trecutul, îl recomandă pe Ponta pe de o parte prin relația sa cu Adrian Năstase, al cărui “pupil” a fost, căruia îi și datorează parțial cel puțin ascensiunea meteorică în politica mare și până la vârful aparatului de stat.
Adrian Năstase, da, coruptul supărat mereu pe Occident.
Adrian Năstase, da, cel a cărui fundație (ce ironie, titulatura sa: Fundația Europeană Titulescu) a fost constant primitoare cu vectori premium ai influenței Rusiei lui Putin.
La FET a fost primit cu brațele deschise, în anii din urmă, inclusiv ideologul super agresiv al lui Putin, Alexandr Dughin (dar nu doar el, evident). La FET, ani buni, a existat un mediu prietenos de intersecție al ideilor antieuropene și naționaliste. Îmi permit să recomand un amplu articol publicat de Revista 22 exact acum șase ani, exact pe aceste teme. Îl găsiți AICI.
Ponta a pus pe picioare mecanismul “Mândri că suntem români”. A făcut-o acum 10 ani, deci cu mult înaintea apariției suveranismuli putinist de tip AUR, iar aspectul interesant e acela că s-a întâmplat totul imediat după anexarea Crimeei, în perspectiva alegerilor europarlamentare de atunci. În plus, “întâmplător”, este tocmai una dintre temele centrale pe care Moscova le-a exploatat masiv, în anii ce au urmat, în toate țările UE. E o temă care a fost exploatată de ruși în regim de antagonizare a populațiilor locale în raport cu UE, dușmanul cultural de moarte al Rusiei lui Putin.
Nu insist, am scris pe larg AICI imediat după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024.
Totodată, Victor Ponta ar fi eligibil pentru sprijin rusesc în campanie și pe filiere conexe: filiera China (este unul dintre politicienii români cel mai bine conectați la Beijing), filiera Serbia (unde se află prietenul fugar, Sebastian Ghiță), dar și filiera Turcia. Iar toate aceste trei țări se află într-o relație de amor complex cu a patra, cea din povestea noastră, Rusia.
Dar elementele de mai sus țin de aspectul legat de trecutul lui Ponta, care poate trezi în prezent apetitul Rusiei pentru Ponta.
În cazul fostului premier, există însă și o dimensiune la zi, care l-ar face eligibil de promovarea candidaturii sale de către Moscova.
Și-a asumat încă înaintea anulării primului tur promovarea lui Călin Georgescu. Iar ulterior anulării alegerilor, poate și anticipând faptul că nu va mai fi acceptată o altă candidatură a lui Călin Georgescu (căci Ponta e băiat destul de isteț și destul de conectat, nu-i așa?), Victor Ponta a intrat într-o logică de sistematică asociere a discursului său cu cel al lui Călin Georgescu.
Măcar pentru bazinul electoral deja acumulat de Georgescu și tot ar fi meritat acest efort!
Din acest punct de vedere, cel al vânării elctoratului călinist, în particular, și a celui așa-zis suveranist, în general, Victor Ponta chiar i-a făcut o concurență acerbă lui George Simion.
Nu în ultimul rând, odată cu victoria lui Donald Trump în alegerile din SUA, Victor Ponta a pornit și pe drumul construirii unui profil de trumpist român pur-sânge, care probabil l-a făcut gelos chiar și pe traseistul politic și cărturarul cu geometrie morală variabilă, “Mike” Neamțu (azi parlamentar AUR).
Știm totodată că pe George Simion l-a cam deranjat ofensiva trumpistă a lui Victor Ponta.
Rămâne de neuitat măcar declarația asta opărită a lui Simion, despre Ponta, Simion căciulindu-se el însuși pe lângă ecosistemul Trump, la concurență cu Ponta: “Nu are contact direct, după cum ați văzut, cu familia Trump. Dar despre pierzători și despre oameni care se cată pe cadavre nu avem timp în seara asta”.
Dar adevărul e că Ponta, ajutat probabil de diverși amici, și-a confecționat diverse oportunități foto ori întâlniri rapide cu diverși trumpiști celebri – de la fiul cel mare al lui Donald Trump, la emisarul acestuia din urmă, Richard Grenell.
În fine, același Victor Ponta a fost și cel care, comentând victoria lui Trump în alegeri, a îndemnat Bucureștiul să intre rapid și fără echivoc în trena trumpismului care resetează acum lumea.
Una peste alta și totul plasat în contextul relației calde Trump-Putin, e limpede că Rusia nu poate să nu ia în calcul sprijinirea lui Victor Ponta. În condițiile noului teren electoral din România, variabila Ponta devine de un interes logic pentru constanta ingerință a Moscovei.
Un alt vector care reține atenția ochiului ager al Kremlinului va fi George Simion.
S-au scris atâtea despre nebuloasa relației Simion-Rusia, există atâtea declarații pro-ruse ale lui Simion, ale AUR, sub conducerea lui Simion, Simion a promovat toate temele de pe agenda Rusiei, în fine, Simion l-a sprijinit pe Călin Georgescu până în ultima clipă.
Rămâne o necunoscută, dar ea se va lămuri în curând: va fi sau nu acceptată candidatura lui George Simion?
BEC trebuie să studieze cu mare atenție dosarul (strângerea de semnături s-a făcut prea din scurt pentru a nu trezi suspiciuni legitime). CCR trebuie să judece cu mare scrupulozitate candidatura lui George Simion, având în vedere umbrele rusești din activitatea politică și civică a lui George Simion.
În fine, predilecția Moscovei se poate orienta și spre mai puțin cunoscuta Anamaria Gavrilă, lidera puțin cunoscutului, dar totuși parlamentarului partid, POT.
În caz că, în cele din urmă, ea va fi candidatul AUR la președinție, Gavrilă va întâmpina probleme din cauza notorietății slabe, a atacurilor lui Gigi Becali, a frustrării pe care o vor resimți și alți AUR-iști decât Becali și Claudiu Târziu (care deja s-au exprimat critic fără echivoc). Frustrări care la unii vor fi izvorât din pur sexism, la alții din faptul că AUR nu a fost în stare să aibă propriul candidat, iar la alții din ambele motive plus/sau altele.
Totuși, Anamaria Gavrilă respiră, politic și religios, foarte rusesc și antieuropean, are girul lui George Simion și e atașată imaginii și “valorilor” lui Călin Georgescu.
Există așadar suficiente argumente pentru ca Moscova să nu o scoată din calcul, dar cum diavolul se ascunde în detalii, rămâne de văzut pe cine anume dintre cei “eligibili” va pune accentul Kremlinul.
L-am lăsat la urmă pe Anton Pisaroglu, dar asta din rațiuni de handicap major la nivelul notorietății în rândul publicului larg. L-a consiliat pe Călin Georgescu, pare bizar de conectat în zone umbroase din plan extern (cel puțin asta deduci din promovarea pe care și-o face). Totuși, numai Moscova poate cântări în ce măsură Pisaroglu ar și putea fi o săgeată viabilă în care să investească mult într-un timp până la urmă destul de scurt.
Kremlinul și-a pierdut principalul pion cu care a jucat în alegerile din România, Călin Georgescu, dar după cum se poate observa, fie și numai din rândurile de mai sus, nu a rămas de tot fără pioni cu potențial în scrutinul prezidențial care va avea loc în luna mai.
Este o artă să câștigi din prima, dar nu mai puțin o artă este și să te repliezi din scurt și să ataci din nou victoria. Pentru binele României, să sperăm că Moscova este acum în criză de artiști.
Lumini și umbre. Cum stau cu adevărat cei care vor să se bată pentru Cotroceni
